Ştiinţa Bacău a învins Apollon Prestige Limassol cu 3-0, pe teren propriu. Returul se joacă pe 11 noiembrie
0
Voleibalistele băcăuance s-au impus ieri în faţa echipei cipriote din Limassol, cu 3-0. Returul va avea loc pe 11 noiembrie, la Limassol. Până atunci, Ştiinţa Bacău va juca sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 17, tot în Sala Sporturilor, în campionat, un joc împotriva echipei CSU Medicina Târgu Mureş.
Miercuri, 28 octombrie, a avut loc partida dintre Ştiinţa Bacău şi Apollon Prestige Limassol la volei feminin, contând pentru 16-imile Cupei CEV. Echipa a câştigat cu scorul de 3-0 (25-22, 25-19, 25-13), la capătul unui joc în care oaspetele au pus probleme doar în primul set, în care ”studentele” au comis 9 greşeli neforţate. Cel de-al doilea set a început bine pentru cipriote, acestea conducând cu 8-6 la primul time-out tehnic, însă Ştiinţa a revenit şi, pe fondul unui serviciu dificil, a reuşit să intre la cel de-al doilea timp tehnic cu două puncte avans. De aici, gazdele au continuat jocul bun şi şi-au adjudecat setul cu 25-19. În ultimul set, echipa din Cipru a fost surprinsă de serviciile foarte bune ale echipei băcăuane, care s-a impus cu 25-13.
După meci, antrenorii celor două echipe au făcut declaraţii.
Florin Grapă (antrenor Ştiinţa Bacău): ”Mi-a fost teamă de acest meci, după înfrângerea de la Craiova, care ne-a marcat pe toţi destul de tare. Începând cu setul al doilea, serviciul nostru a făcut diferenţa. Pot să vă spun cu certitudine că vom avea un meci greu în Cipru, va trebui să jucăm pentru a ne califica.”
Ioannis Giapanis (antrenor Apollon Limassol): ”A fost o onoare pentru noi să jucăm un asemenea meci, mi-aş dori în fiecare săptămână astfel de jocuri, dar, din păcate, nu e posibil. Nu ştiu care sunt şansele noastre de calificare, dar ne vom lupta în retur.”
Ştiinţa Bacău: Sabina Moisa (6 puncte), Denisa Rogojinaru (13), Cristina Cazacu (11), Tatiana Lupu (11), Claudia Gavrilescu (6), Crina Bălţatu (11), Nicoleta Manu – libero. Antrenor: Florin Grapă.
Apollon Prestige Limassol: Maryna Lavruk (11 puncte), Katalin Kiss (11), Veronika Hudima (8), Brooke French (4), Katerina Zakchaiou (3), Andri Iordanous, Thelma Christoforu – libero. Au mai jucat: Sofia Manitarou (1), Vasi Chatzikonstanta, Evita Leonidou, Nikolina Spyrou, Evely Stefanou – libero. Antrenor: Ioannis Giapanis.