Patru persoane grav rănite după explozia unei butelii în Bacău. Pacienții ar putea fi transferați în străinătate

0
0
Publicat:

Patru persoane - un minor şi trei adulţi - au fost rănite miercuri în urma unei explozii urmate de un incendiu, care s-a produs la o locuinţă din comuna băcăuană Letea Veche.

SMURD a intervenit de urgență FOTO: Adevărul
SMURD a intervenit de urgență FOTO: Adevărul

Patru persoane, un minor şi trei adulţi, au fost grav rănite miercuri, după ce o butelie a explodat și a provocat un incendiu într-o casă din comuna băcăuană Letea Veche. 

La faţa locului au intervenit de urgenţă două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Incendiul generat de explozie a fost lichidat în totalitate.

Ministerul Sănătății spune că în urma incidentului, evaluările de la fata locului au identificat o pacientă minoră cu arsuri de aproximativ 40% suprafață corporală, care va fi transferată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” cu elicopterul SMURD.

”Au am fost identificai trei adulți cu arsuri cuprinse între 50-70% suprafață corporală, care vor fi redirecționați în urma stabilizării hemodinamice către Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. În paralel Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Sănătății vor activa Mecanismul European de Protecție Civilă pentru transferul pacienților în străinătate”, anunță Ministerul Sănătății.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite