FOTO Ataşatul cultural al Ambasadei SUA, Marjorie Stern, prezent la deschiderea programului “Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deschiderea cursului despre Holocaust, la Bacău, în prezenţa unui ataşat cultural american
Deschiderea cursului despre Holocaust, la Bacău, în prezenţa unui ataşat cultural american

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău organizează, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – „Elie Wiesel”, programul de formare continuă “Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării”, destinat profesorilor de istorie, ştiinţe socio-umane şi diriginţilor din învăţământul preuniversitar.

Cursul, de o complexitate şi cu tematică deosebită, a început vineri, 13 februarie, la ora 15.00, în Sala de conferinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău. Invitatul special al evenimentului a fost  Marjorie A. Stern, Cultural Officer al Ambasadei SUA la Bucureşti. 

Diplomatul american a vorbit, în faţa publicului băcăuan, despre istoria Antisemitismului în SUA (History of Anti-Semitism in the US).  Programul de formare este parte integrantă a proiectului naţional ”Educaţie pentru viitor prin înţelegerea trecutului”, iniţiat şi organizat de Ambasada SUA la Bucureşti, Muzeul Holocaustului de la Washington, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" şi de Ministerul Educaţiei. “În ultima perioadă Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a organizat o serie de evenimente notabile, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – „Elie Wiesel”. Şi acum temele puse în dezbatere vor face referire la combaterea discrimnării, promovarea respectului şi a înţelegerii reciproce, dar  şi la universalitatea  umanismului.Din nefericire, intoleranţa, ura rasială, xenofobia şi antisemitismul se manifestă încă în lume. De aceea, mai ales tânăra generaţie, trebuie să fie educată în spiritul promovării toleranţei şi a bunei înţelegeri. În acest context noua prezenţă a diplomatului american la Bacău ne bucură şi ne onorează. Suntem convinşi că această vizită se datorează interesului manifestat pentru proiectele noastre de top, unele dintre ele finanţate de Ambasada SUA la Bucureşti”, a afirmat Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

În ultimul deceniu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a fost implicată direct în organizarea unor activităţi cu caracter educaţional şi civic, care au promovat combaterea extremismului, discriminării, intoleranţei, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului. Instituţia băcăuană a avut ocazia deosebită să-şi prezinte, la cel mai înalt nivel, proiectele şi programele educaţionale, civice şi culturale.


Marjorie Stern s-a întâlnit la Centrul ”American Corner Bacău”, cu liceenii implicaţi în proiectul  English Access Microscholarship Program.‏ El se desfăşoară pe parcursul a doi ani, presupunând sesiuni de predare intensivă a limbii engleze, secvenţe dedicate cunoaşterii civilizaţiei şi culturii americane, dar şi diferite alte activităţi, precum cele de voluntariat, civice, ecologice etc. „Programul se adresează elevilor de liceu băcăuani, este gratuit, susţinut de traineri români şi americani, este finanţat direct de Departamentul de Stat, prin Ambasada SUA de la Bucureşti, fiind considerat un proiect de succes. Cu această ocazie diplomatul american va prezenta tinerilor un topic despre diversitatea în lumea contemporană“, a precizat, la final, profesorul Gabriel Stan.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite