Cursul „Business English for Young Professionals”, pentru tinerii antreprenori, organizat de Ambasada SUA la Casa Corpului Didactic din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii din Bacău, dornici să se lanseze în afaceri, pot urma cursurile finanţate de americani la CCD Bacău
Tinerii din Bacău, dornici să se lanseze în afaceri, pot urma cursurile finanţate de americani la CCD Bacău

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, în parteneriat cu Ambasada SUA la Bucureşti, organizează în premieră cursul „Business English for Young Professionals”, destinat tinerilor antreprenori, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani.

Programul de formare destinat celor care vor să se lanseze în afaceri este gratuit şi va fi susţinut de lectori români şi americani. Se doreşte dezvoltarea abilităţilor de utilizare a limbii engleze (scriere, citire, exprimare), în domeniul afacerilor.

„Scopul cursului este familiarizarea participanţilor, cu termeni specifici domeniului economic, de business, prin abordarea unor teme de actualitate, ce descriu mediul afacerilor.Structurarea conţinutului fiecărei unităţi are în vedere aprofundarea unor subiecte din domeniul afacerilor, cum ar fi: informaţii esenţiale referitoare la înfiinţarea, preluarea şi managementul unei companii, la activitităţile specifice din cadrul unei organizaţii, dar şi la aspecte financiare şi interpersonale ale comunicării“, a precizat Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

În cadrul orelor de curs vor fi abordate următoarele teme: organizarea întâlnirilor de afaceri, tehnicile de negociere, structurarea unei prezentări, procesul decizional şi politicile de recrutare, motivarea şi fidelizarea personalului, dezvoltarea carierei, utilizarea tehnologiei informaţiei în zona de business, călătoriile şi diferenţele culturale în lumea afacerilor, economie şi globalizare. În programul de la CCD Bacău sunt implicaţi Mihaelei Culea, lector universitar doctor la Facultatea de litere – Departamentul de limbi şi literaturi străine,  din cadrul  Universităţii ”Vasile Alecsandri” din Bacău şi de sprijinul Clubului de Afaceri pentru Elevi şi Tineri CLUBIS. „Îndeobşte, activităţile şi sesiunile de formare organizate de noi, la Centrul ”American Corner Bacău”, urmăresc transmiterea unor informaţii din domenii diferite şi cu tematici actuale. De această dată, în premieră, invităm tineri antrepenori băcăuani să participe la un curs gratuit, profilat pe business”, ne-a declarat profesorul de istorie Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

Cei interesaţi, care trebuie să cunoscă limba engleză - nivel mediu, se pot înscrie până pe 5 octombrie, în baza unei scrisori de intenţie, transmisă la Centrul „American Corner Bacău”, din care trebuie să reiasă domeniul de activitate, motivaţia şi aşteptările aplicanţiilor, precum şi nivelul lor de cunoaştere a limbii engleze. Deoarece  locurile sunt limitate, aceştia,  pentru informaţii suplimentare, sunt rugaţi să contacteze instituţia organizatoare.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite