Care este ultimul mesaj al primarului Romeo Stavarache pentru băcăuani, la încheierea celui de-al treilea mandat
0Romeo Stavarache şi-a încheiat ieri al treilea mandat ca primar al municipiului Bacău. După 12 ani de administraţie liberală, băcăuanii au dat votul social democraţilor, iar candidatul PNL Dragoş Luchian a obţinut doar 16% din voturile băcăuanilor. Edilul Romeo Stavarache a obţinut 10,47% din voturi iar la aceste alegeri a candidat independent, după ce liberalii i-au retras sprijinul.
Romeo Stavarache îşi încheie astăzi cel de-al treilea mandat de primar. Într-o postare pe Facebook, edilul le mulţumeşte locuitorilor municipiului Bacău şi urează succes noii administraţii instalată după 5 iunie. „S-a finalizat o etapă importantă din viaţa mea. Astăzi, mi-am încheiat activitatea administrativă la Primăria Bacău, după o perioadă de 12 ani. Au fost ani în care am încercat să-mi fac datoria la locul de muncă, aşa cum am făcut mereu, în orice domeniu în care am fost implicat, în mediul privat, administraţie sau politică.
Ceea ce am reuşit să fac şi ceea ce a rămas în urma mea, atât timp cât am condus administraţia băcăuană, fiecare cetăţean poate vedea. Cred că a sosit momentul să spun că toată lupta mea în acest domeniu a fost dusă doar pentru a încerca să dau o altă faţă Bacăului.
Cât am realizat din ceea ce mi-am propus să fac sau câte nu am reuşit să fac, dacă am fost sau nu un bun Primar, nu pot eu să spun ci doar dumneavoastră, cetăţenii acestui oraş.
Acum, la final de mandat, vreau să mulţumesc tuturor cetăţenilor care m-au votat în decursul acestor ani, precum şi celor care nu m-au votat. Vreau să mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat în administraţie şi să le transmit că, dacă am mai şi greşit faţă de ei, am făcut-o fără intenţie şi că, întotdeauna, gândul meu a fost să fac bine celor care aveau nevoie de mine, ca om şi ca Primar.
Le spun tuturor că voi rămâne acelaşi om în continuare, că echilibrul, demnitatea şi, mai ales, credinţa îmi vor călăuzi paşii, la fel cum a fost dintotdeauna.
Urez noii administraţii mult succes, iar tuturor băcăuanilor le urez sănătate, împliniri şi numai bucurii!“, a precizat Romeo Stavarache într-o postare pe Facebook.