Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” a lansat astăzi o nouă carte
0
Aula „Ştefan Cico Pop” a găzduit astăzi lansarea de carte „Scrisori de acreditare”, în prezenţa autorului dl. ambasador al Chile Carlos Parker Almonacid. La festivitate au participat mai multe cadre universitare din Arad şi Timişoara.
Volumul prezintă o analiză a fenomenului politic brazilian, în contextul mai larg al unei Americi Latine debusolată din punct de vedere politic, o suită de eseuri care analizează perioada anilor 1960-1980, în special modalitatea de luare a deciziilor şi felul în care acestea se reflectau la nivel social.
„Prezentul volum este mai mult decât o carte de analiză politică, este un volum care validează talentul de analist politic, dar şi talentul literar al autorului, nimeni altul decât ambasadorul statului Chile în România, Carlos Parker Almonacid”, a subliniat conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative.
Volumul „Scrisori de acreditare” a fost editat la Editura „Vasile Goldiş” University Press Arad.