TRADIŢIE Pasiune moştenită şi schimbată în afacere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe familii care locuiesc în judeţul Arad au dus tradiţia mai departe şi s-au ocupat de solarii. Deşi nu mai câştigă banii de altădată, oamenii nu au renunţat să cultive legume şi să meargă cu ele la vânzare în toată perioada anului.

Mii de familii din judeţul Arad trăiesc din banii pe care îi câştigă cultivând legume. Solariile lor se întind pe suprafeţe generoase şi rar există gospodărie în care să nu se înalţe construcţii acoperite cu folie transparentă. Ei trăiesc din vânzarea roşiilor, castraveţilor, ardeilor, ridichilor, cepei, verzei, vinetelor şi dovleceilor. Chiar, în acestă perioadă oamenii lucrează la ridichi, ceapă şi dovlecei. „De dimineaţa până seara stăm doar în seră. Unul din familie pleacă cu marfa la piaţă. O dăm la grămadă, deşi am câştiga mai bine dacă am sta cu ea pe tarabă. Noi dăm legătura de ridichi cu 5 bani, iar ei o vând cu 1, 5 lei. Nu avem ce face, deoarece nu avem timp de stat. Este foarte mult de lucru”, a spus Viorel Lunga, producător.

Din generaţie în generaţie

Tradiţia producerii legumelor în solar, are vechime şi în judeţul Arad. Cei care locuiesc în municipiu şi au rude la ţară merg acolo de câte ori au liber pentru a da o mână de ajutor. „Eu lucrez în municipiu şi tot aici mi-am cumpărat şi o locuinţă. La sfârşit de săptămână merg la părinţi la Seleuş pentru a-i ajuta la solarii. Se câştigă mult mai bine. Dacă nu ne ocupam de legumicultură nu aveam bani de apartament”, a spus Cristina Pop. Practic îndeletnicirea s-a transmis de la generaţie la generaţie şi a devenit ocupaţia de bază a localnicilor din comunele arădene. Mulţi dintre ei au şi renunţat la serviciu. „Câştig mult mai bine acum. Dacă avem producţie bună câştigăm la un transport bani frumoşi. Nu mai este ca altădată”, a spus Vasile Băut, producător.

Depozite de legume

Pentru a veni în sprijinul legumicultorilor, o parte dintre primarii din judeţ s-a gândit să atragă investitori care să facă un depozit de legume, iar oamenii să nu mai fie nevoiţi să meargă cu marfa kilometri întregi, ci să o vândă lângă casă.  Cei din comuna arădeană Seleuş au semnat şi un contract în acest sens.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite