Târgului de nuntă de la Galleria Arad a ajuns la cea de-a doua ediţie
0Galleria Arad organizează cea de-a doua ediţie a Târgului de nuntă. Evenimentul, desfăşurat în perioada 24-27 octombrie, aduce la Arad expozanţi cu oferte din cele mai diverse privind organizarea unui moment unic al vieţii de cuplu.
De la locaţii, meniuri, tort, invitaţii, decor, vestimentaţie, muzică, program artistic, artificii şi până la limuzină şi caleaşcă, respectiv oferte pentru petrecerea lunii de miere, în Târgul de nuntă din Galleria Arad se găsesc de toate.
„Încercăm prin acest gen de evenimente să asigurăm clienţilor posibilitatea de a alege tot ce au nevoie pentru organizarea unei nunţi de vis, în funcţie de preferinţele fiecărui cuplu, fără a fi nevoie să îşi irosească timpul plimbându-se de la o firmă de profil la alta. În Galleria Arad au de unde alege. Avem firme care oferă un pachet întreg de servicii, altele fiind axate doar pe anumite oferte, toate fiind însă concepute în aşa fel încât viitorii miri să poată fi informaţi cu privire la ultimele tendinţe în domeniu şi, repet, să aibă de unde alege în funcţie de ceea ce îşi doresc şi desigur, de bugetul de care dispun”, susţine Tina Vîrlan, Mall Manager.
Târgul va fi deschis de joi, 24 octombrie 2013 până duminică, 27 octombrie, între orele 10:00-22:00.
Vă mai recomandăm: Târg de nunţi la un mall clujean. Ponturi despre cum să-ţi organizezi nunta perfectă
Târg de nunţi, concert live şi multe surprize în acest weekend la Polus Wedding Days