Sinuciderea asistentului medical Ionuț Mureșan, un mister până la rezultatul autopsiei. Poliția declară însă că nu sunt suspiciuni
0Ionuț Mureșan, asistentul medical din Arad, care s-a sinucis în ziua de 1 martie 2023, avea 37 de ani. Prietenilor nu le-a venit să creadă că el și-a luat viața și bănuiesc că a fost altceva la mijloc.
„În seara zilei de 1 martie a.c., polițiștii arădeni au fost sesizați despre un bărbat de 37 de ani, găsit decedat în locuința sa de pe Calea Timișorii, din municipiu. Cadavrul a fost transportat la S.J.M.L. Arad, pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale”, a declarat Mădălin Herbei, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Ionuț Mureșan, avea firma „Îngrijiri la domiciliu” prin intermediul căreia a salvat viața multor persoane și a fost acolo când au avut nevoie de el, mai ales pe timpul pandemiei.
Supradoxă de medicamente
Deși oficial nu a fost stabilită cauza decesului, se pare că Ionuț a luat o supradoză de medicamente.
„Ar fi vorba despre morfină. O să așteptăm rezultatul autopsiei”, a declarat un apropiat al acestuia.
Bărbatul a fost găsit fără suflare după ce iubita lui a cerut ajutorul oamenilor legii, pentru că partenerul ei de viață nu răspundea la telefon și avea biroul închis. Ajunși la fața locului, salvatorii nu au putut decât să constate decesul. În luna februarie, Ionuț anunța mândru pe site-ul de socializare Facebook că va deveni tată.
„Vreau să vă spun ceva, până mai zilele trecute era oarecum o incertitudine, nu m-am prea putut bucura așa să simt bucuria și împlinirea, dar acum este 100% sigur și vreau să împărtășesc și cu voi, eu cu Silvia Ionela vom deveni părinți! Trebuia să împărtășesc bucuria asta cu voi că nu m-am putut abține. O iubesc și m-a făcut să fiu cel mai fericit bărbat!”, este mesajul postat de Ionuț.
Arădenii sunt înmărmuriți de moartea lui: „Cred că nu este om să nu-l fi cunoscut sau să nu fi auzit de tine... Mureșan Ionuț. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace. Ai fost un om extraordinar”, este doar unul dintre miile de mesaje postate pe siturile de socializare.