Povestea unui sat din Vestul României. Bogățiile erau ascunse într-o pivniță a vechii biserici FOTO
0Unele zone din satele românești au purtat pe vremuri denumiri date după un om al locului. De exemplu în Minișu de Sus din județul Arad au fost mai multe denumiri.
Profesorul Cristian Stoica de la Școala Profesională „Astra” care este din satul amintit ne dă câteva exemple.
Vatra veche a satului era poziționată pe un deal, unde un localnic avea stupi, de la aceștia locul purtând numele de „Stupii surdului”, iar satul se numea „Stupini”. În vremea imperiului Austro-Ungar, localitatea se numea ”Fel Mineș”.
„Venirea muscalilor în aceste părți, prin anul 1780, i-a determinat pe locuitori să fugă și să își ascundă bogățiile într-o pivniță a vechii biserici, care era situată pe dealul numit Drinovaț. Un tunel a fost săpat tot atunci la marginea dealului Horgea. Vatra satului a fost mutată, de pe dealul Drinovaț, pe vale, spre răsărit, la 500 m depărtare. Pe dealul Cioc a fost construită noua biserică, în jurul căreia a prins contur noua localitate. La 1800, satul avea 146 de familii. Unele dintre acestea au venit din Banat (familiile Brâncovan și Lazăr), alții din zona Sibiului (cei care poartă numele Pantea). Alte nume de familii din sat sunt: Oprea, Faur, Mureșan, Târsală, Ivan, Nădășan, Stoica”, spune profesorul Cristian Stoica.
Aflăm că la recensământul populației făcut de autoritățile comuniste în anul 1953 satul Minișu de Sus avea 1580 de locuitori. Fiecare casă avea patru, cinci sau chiar șase locuitori.
Într-o fotografie care se păstrează și astăzi apare familia lui Iovu, alături de boii dați la Colectiv. Două turme de oi avea satul și două de turme de capre, o turmă de vaci păzită de doi păstori. Prin anii `50 ai secolului trecut, cei din Minișu de Sus aveau aproape 300 de porci. În anul 2005, mai existau în sat aproximativ 50 de vaci.
O altă poză frumoasă cu mai mulți localnici îmbrăcați în port popular a fost păstrată de Lavinia Gal.
„Fotografia care m-a impresionat cel mai mult am văzut-o la inginerul Miculiț. Zeci de săteni din Minișu de Sus, tineri și vârstnici deopotrivă, îmbrăcați în straie de sărbătoare, sunt fotografiați acum un secol. E o parte dintr-o lume trecută. O parte… Astăzi, după o sută de ani, dacă ar fi adunați toți cei care locuiesc acum în sat, abia dacă ar mai fi cât sunt în poza făcută în secolul trecut”, mai spune profesorul.
În acte, satul are 346 de numere de casă. Acum, mai sunt în picoare aproximativ 150.
Locuitorii permanenți sunt aproximativ 38. Casele încă locuite sunt așezate de o parte și de alta a pârâului care străbate satul. În spatele lor, pe dealuri, existau în trecut case locuite.
„Mutarea sătenilor din casele din deal mai la vale, pe ulița principală, s-a întâmplat în perioada 1962-1990. Mulți dintre cei care au locuit pe ulița principală au plecat la oraș, în locul lor ajungând cei care aveau case pe ulițele care existau pe dealuri. Casele acestea acum nu mai sunt, doar numerele lor trecute în acte amintesc celor de azi de strămoșii lor, mult mai numeroși ca generația actuală. Se vor mai întoarce vreodată vremurile de odinioară? Vor mai fi ulițele și casele satului pline de oameni, ca în urmă cu zeci de ani?”, se întreabă Cristian Stoica.
Cariera de diatomită
Cariera de diatomită a fost deschisă în anul 1935, pe dealul Uratu, și, în vremurile bune, aici erau exploatate câteva mii de tone pe an. Pe lângă diatomită, mai era exploatat și calcar. Cariera a fost închisă prin anul 2003. Aici și-au avut locul de muncă aproximativ 200 de localnici din Minișu de Sus, Nadăș și Tauț. În felul acesta, cei de aici nu au trebuit să plece la oraș, nu s-au dezrădăcinat.
După programul de lucru de la carieră, aceștia puteau să își îngrijească gospodăriile. În comuna învecinată, Târnova, exista un uscător, folosit pentru pământul extras din carieră. Diatomita exploatată la Minișu de Sus era folosită în industria petrolieră, în cea alimentară, ca material izolant abraziv și ca suport pentru fabricarea dinamitei.
Lucrarea ”Repertoriul arheologic al Mureșului inferior - județul Arad”, apărută sub egida Complexului Muzeal Arad, Institutului de Arheologie și Istoria Artelor Cluj-Napoca și a Muzeului Banatului din Timișoara, prezintă și descoperirile arheologice făcute la Minișu de Sus.
Pe teritoriul satului a fost descoperit un depozit de obiecte de bronz de tip Uriu-Domănești, datat la sfârșitul epocii bronzului. Din acesta s-au păstrat 101 butoni, două falere fragmentare, opt fragmente de saltaleoni și 15 fragmente de pandantive și alte obiecte.
În locul numit „Câmpul Lat” au fost găsite obiecte ceramice din prima epocă a fierului.
„Având în vedere descoperirile arheologice, putem afirma că la Minișu de Sus au existat locuitori cu câteva mii de ani înainte de Hristos”, mai spune profesorul.
Se încarcă comentariile...
