Papa Francisc este aşteptat în România, la mănăstirea Maria Radna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reabilitarea mănăstirii Maria Radna din judeţul Arad se va finaliza în lunile următoare, iar la evenimentul de inaugurare, care va avea loc pe 2 august, a fost invitat şi Papa Francisc.

Preotul paroh al mănăstirii Maria Radna, Andreas Reinholz, a declarat că invitaţia a fost transmisă de către Episcopia Romano-Catolică Timişoara.

„Până acum nu a fost confirmată prezenţa, dar Papa Francisc a luat la cunoştinţă despre această posibilitate. Totuşi, Vaticanul va fi reprezentat la acest important eveniment”, a declarat Reinholz.

Acesta a mai afirmat că şi-au confirmat prezenţa la eveniment mai multe personalităţi, printre care preşedintele Românie - Klaus Iohannis.

Mănăstirea beneficiază de un program de reabilitare în valoare de 47,14 milioane de lei, adică peste 10 milioane euro, cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 30 de milioane de lei, provenind de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional.

Diferenţa de bani a fost alocată de Guvernul României şi de beneficiar, adică Episcopia Romano-Catolică Timişoara.

Reprezentanţii mănăstirii au spus că întregul complex va intra într-un circuit turistic permanent din 2015, estimând că se va dubla numărul de vizitatori.

Vă mai recomandăm: Angela Merkel a avut o întrevedere privată cu Papa Francisc

Papa Francisc: „Libertatea de exprimare are limite. Nu poţi insulta credinţa altora”

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite