Importanța spirulinei, superalimentul contemporan. NASA a folosit-o cu succes în hrana astronauților

0
Publicat:

Nutriționistul arădean Luminița Catană explică pentru „Adevărul” cât este de importantă spirulina, dar și care sunt contraindicațiile acesteia. Cu numele latin Arthrospira, este una dintre cele mai vechi forme de viață de pe pământ, cu peste 35 de variante.

Nutriționistul Luminița Catană FOTO arhivă personală
Nutriționistul Luminița Catană FOTO arhivă personală

Este un organism multicelular de apă dulce, o microalgă, care are proprietăți nutritive complexe și care poate fi considerată cu ușurință un superaliment contemporan.

A fost integrată în alimentație din timpuri străvechi (de către azteci și triburile Kanembu, din centrul  Africii), iar acum este cultivată în scop comercial în Mexic, Africa, Hawaii, Japonia. De asemenea, a fost folosită cu succes în hrana astronauților de către NASA de prin anii 80 și în lume în special pentru combaterea malnutriției și în cazul pacienților cu HIV.

Spirulina pe care noi o consumăm și o recomandăm este obținută dintr-un tip de alge verzi - albastre, mai exact din speciile Arthrospira Platensis și Arthrospira maxima, extrem de benefice. Administrată ca supliment, sub formă de capsule sau pulbere, are o valoare nutritivă de preț: are conținut proteic mai mare decât carnea, peștele sau soia, superior calitativă, o cantitate mare de betacaroten, opt aminoacizi esențiali și zece neesențiali, de care organismul are nevoie zilnic”, a declarat Luminița Catană.  

Spirulina este bogată în vitamine, minerale și grăsimi sănătoase Omega 3 și Omega 6 (1/5). Este extrem de prețuită în special de vegani și vegetarieni ca sursă zilnică de vitamine și energie.

Propietățile spirulinei

 Spirulina are proprietăți antiinflamatorii și antioxidante, participă la reglarea sistemului imunitar, susține reducerea kilogramelor. Are, de asemenea, efecte benefice asupra diabetului, hipertensiunii arteriale, colesterolului ridicat și este foarte eficientă la pacienții cu alergii și risc crescut de boli cardiovasculare.

Recoltată din surse biologice, corect și în siguranță, sub formă de pastile, capsule sau pulbere, este un nutrient prețios.

Cu un gust și miros specific de alge poate fi consumată ca pulbere în diferite smoothie-uri sau feluri de mâncare ori poate fi luată sub formă de tablete.

Doza zilnică recomandată este de 2 până la 3 grame pe zi, însă pentru sportivi poate fi folosită și o doză mai mare. Corecția se face de către medic sau nutriționist”, spune Limunița Catană.

Spirulina este o sursă de energie și vitalitate, crește anduranța și este excelentă pentru persoanele cu oboseală cronică. Ideală ca supliment pentru anemici, pentru cei cu probleme intestinale. Este bună pentru reglarea florei și este recomandată tuturor vârstelor.

Datorită triptofanului din conținut este ideală pentru pacienții anxiosi și depresivi. Excelentă în Parkinson și probleme de concentrare, în combaterea osteoporosei datorită conținutului de calciu, magneziu, cupru, zinc, clorofila. Reduce îmbătrânirea pielii, stimulează detoxifierea celulară și dă strălucire tenului ( vitamina E și clorofila). Are efect excelent în candidoză, rinite alergice și la pacientii cu metale grele.

Deși are atât de multe beneficii, Spirulina are și contraindicații: hipertiroidism, anumite afecțiuni renale și boli de sistem autoimun) și cu precauție și aviz medical la copii și femei însărcinate. De asemenea, sursa de proveniență trebuie să fie certificată, sigură, ca să putem beneficia din plin de ea”, încheie Luminița Catană.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite