FOTO Expoziţie de dinozauri organizată în premieră în România, în parteneriat cu Naţional Geographic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii sunt cei mai încântaţi de expoziţie
Copiii sunt cei mai încântaţi de expoziţie

Aradul găzduieşte o expoziţie de dinozauri organizată în premieră în România, în parteneriat cu Naţional Geographic.

Astfel, arădenii, mici şi mari, pasionaţi ai domeniului au posibilitatea de a face o incurziune în timp şi spatiu, tocmai în era dinozaurilor. Deschiderea oficiala a evenimetului a fost marcata de prezenţa unui reprezentant al National Geographic Internaţional. 

Expoziţia care are loc la Galleria Arad şi poartă denumirea „Am revenit! Mister. Aventură. Surpriză”.

În Arad acesta este cel de-al treilea eveniment organizat în parteneriat cu National Geographic.

„Ca parte a angajamentului pe care îl avem faţă de Arad şi locuitorii săi am iniţiat o serie de campanii sociale şi de educare. Considerăm că un centru comercial nu ar trebui să fie doar un loc unde mergi pentru a îţi face cumpărăturile. Noi vedem un centru comercial ca fiind parte din comunitate şi considerăm că avem un rol important în ceea ce priveşte responsabilitatea socială”, declară Danny Bercovich, CEO GTC România.

Expoziţia „Am revenit! Mister. Aventură. Surpriză” reprezintă a doua etapă din strategia de implicare a Galleria Arad în comunitatea locală. Fauna variată a perioadei de acum câteva sute de milioane de ani este reprezentată prin 15 machete de dinozauri atent realizate, fiecare având o serie de informaţii prezentate într-un mod atractiv.

National Geografic serveşte de 126 de ani rolului său de catalist pentru o o cunoaştere mai bună a mediului în care trăim, astfel încât oamenii să colaboreze mai bine pentru a aborda subiecte globale. Muţumită parteneriatelor excelente, ca acesta pe care îl avem cu GTC România, se pot crea poveşti şi experienţe vizuale provocatoare şi pline de inspiraţie, încurajând o mai bună conectare cu mediul înconjurător”, a declarat Cynthia Doumbia, Specialist International Traveller Exhibition National Geographic  Washington DC.

Din partea autorităţilor locale, la eveniment a fost prezent consilierul municipal Glad Varga, cel care punctat importanţa unor asemenea proiecte şi a ţinut totodată să sublinieze buna colaborare dintre administraţia locală şi Galleria Arad. „Expoziţia şi evenimentele care se desfăşoară până la finele acestei luni reprezintă un proiect pe care, cred eu, arădenii îl vor îndrăgi. Sper ca aceştia să vină în număr mare la Galleria pentru a participa la evenimentele programate. În numele administraţiei locale şi a primarului Gheorghe Falcă, vă urăm succes”, a afirmat consilierul municipal Glad Varga.

Expoziţia va fi deschisă de astăzi până la finalul acestei luni, existând adiţional şi o serie întreagă de evenimente care vor avea loc. Până pe 19 iunie, între orele 9:00-21:00, micii vizitatori vor putea participa la cinemaDINOgraf, concursuri de grup interactive cu premii garantate, ateliere de creaţie, decupaje, pictură pe faţă, modelare de baloane.

De asemenea, în intervalul 20-30 iunie, între orele 17:00-18:00, sunt programate ateliere de decupaje dinozauri şi cineDINOgraf, iar între orele 18:00-19:00 – copiii se vor putea bucura de 3Dino puzzle şi ateliere de creaţie mască dinozauri.

Accesul la întregul eveniment, organizat la etajul II al Galleria Arad este gratuit pentru vizitatori.

Vă mai recomandăm: FOTO Expoziţie în parteneriat cu National Geographic

Galleria Arad a lansat cea de-a doua expoziţie organizată în parteneriat cu National Geographic, denumită „Ocean Soul”. La eveniment au participat sute de persoane, în special copii.

FOTO Povestea inginerului care i-a uimit pe cei de la National Geographic cu un peisaj din Munţii Rodnei

Ovidiu Lazăr are 39 de ani şi este inginer în industria cărnii. Deşi este pasionat de fotografie de 6-7 ani şi-a luat hobby-ul în serios în urmă cu doi ani, când a avut ocazia să urce prima dată pe munte. Au urmat mai apoi nenumărate ture foto prin munţii României şi nu numai.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite