Ce afecțiuni frecvente se pot trata cu miere combinată cu nuci sau migdale. Sfaturile apicultorilor FOTO
0Mierea poate fi combinată cu multe produse pentru a putea să ne menținem un organism sănătos. De ce este bine să consumăm miere cu nuci sau migdale explică o familie de apicultori din Arad.

Combinația dintre nuci și miere este nu doar sănătoasă și tonică, dar și delicioasă.
Apicultorii arădeni Florin și Florina Margea spun că există cinci motive pentru care trebuie să consumi miere cu nuci.
Aceasta spune că mierea şi nucile au efecte uluitoare asupra corpului, dacă sunt consumate împreună şi nu separat.

Ce afecțiuni se pot trata cu acest remediu natural:
Împotriva anemiei
Este nevoie de o jumătate de kilogram de miere, o jumătate de kilogram de nuci pisate şi de sucul de la o jumătate de lămâie. Ingredientele se amestecă bine, după care se depozitează într-un borcan care se închide ermetic. Pentru tratarea anemiei se ia câte o linguriţă din acest amestec de trei ori pe zi, cel puţin o lună.
Contra tensiunii arteriale crescute
Pentru combaterea hipertensiunii se consumă câte 100 de grame de nuci în combinaţie cu 100 de grame de miere în fiecare zi.
Durerile de cap
Pe lângă faptul că această combinaţie este delicioasă, studiile arată că este benefică şi în tratarea durerilor de cap şi chiar a insomniilor. Pentru dureri de cap se consumă câteva nuci în combinaţie cu puţină miere, iar în cazul în care nu puteți dormi, se consumă seara un amestec preparat din 5-10 nuci pisate şi 2-3 linguriţe de miere.
Remediu eficient împotriva ulcerului gastric
În cazul în care suferiți de ulcer gastric amestecul pe bază de miere şi nuci poate face minuni. Este nevoie de 20 de grame de nuci care se fierb în apă, după care se filtrează şi se pisează, apoi se amestecă cu 2 linguri de miere într-un pahar cu lapte. Din băutura preparată se iau câte 2-3 linguri înainte de mesele principale ale zilei.
Contra impotenţei
Mierea în combinaţie cu nuci funcţionează şi în caz de impotenţă. Se consumă câte 2-3 linguri dintr-un amestec preparat din 20 de grame de nuci pisate şi 2-3 linguri de miere. Pentru efecte maxime remediul trebuie să se administreze cel puţin 20-30 de zile.
Despre mierea cu migdale, Florina Margea spune că reprezintă gustarea perfecta mai ales atunci cand sunteți stresați și obisiți, iar beneficiile consumului acestor fructe nu se opresc aici: ele protejează inima, creierul și stimuleaza imunitatea.

Mierea cu migdale conține vitaminele A, C, D, E si K, dar și vitamine din complexul B, precum și minerale, cum sunt potasiul, magneziul, calciul, manganul, fierul, seleniul, zincul, fosforul, cuprul, acid folic, proteine si fibre. Migdalele conțin și triptofan, un aminoacid esențial utilizat de creier împreună cu vitamina B6, triptofanul acționand ca un antidepresiv la nivelul sistemului nervos.
Mierea cu migdale poate preveni cancerul: circa 35 grame de migdale consumate zilnic acoperă 12 la suta din cerințele nutriționale de proteine ale organismului și 40 la suta din necesarul de vitamina E, un antioxidant care contribuie semnificativ la prevenirea cancerului, la toate acestea dacă adugăm și mierea consumata beneficiile sunt semnificative.
Previne infecțiile
„Putem să ne ferim de infecțiile virale, inclusiv de răceală și de gripă, consumând zilnic miere cu migdale, substanțele conținute de pielita migdalelor stimulează sistemul imunitar, acestea îmbunătățesc capacitatea celulelor albe de a detecta virusii și împiedică multiplicarea lor. De asemenea, datorită concentrației ridicate de proteine, de fibre și de grăsimi mononesaturate, migdalele stimulează digestia și ajută la combaterea constipației, în plus, în combinație cu miere acestea accelerează metabolismul și induc rapid senzația de satietate, putând fi incluse cu succes în dieta persoanelor care doresc să slăbească”, mai spune arădeanca.
Totodată consumul moderat de miere cu migdale înfrumusețează pielea și părul, dar în același timp ne ajută să avem dinți frumoși și sănătoși. Toate aceste beneficii se datorează conținutului ridicat de vitamina E, de acizi grași Omega 6 și calciu.
Mierea cu migdale poate fi folosită și de către copii.








