Cazul Trifa ajunge astăzi din nou în faţa instanţei
0Dosarul întocmit de procurorii bucureşteni în care arădenii Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan au fost acuzaţi că l-au ucis în bătaie pe fiul fostului preşedinte al Tribunalului Arad, Alexandru Traian Trifa, a ajuns la Curtea de Apel Alba.
După aproape opt ani de când acesta a fost găsit mort pe malul Mureşului, iar procurorii au oscilat între accident, suicid şi crimă, adevărul nu a ieşit la iveală. În prima instanţă, probele împotriva celor doi au fost demontate de avocaţi iar Tribunalul Sibiu l-a achitat pe unul dintre suspecţi, în timp ce celălalt, Ovidiu Răchită, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
Atât acesta, cât şi familie Trifa dar şi procurorii Parchetului General s-au declarat nemulţumiţi şi au înaintat apel.
Controversatul caz Trifa se va judeca astăzi la Curtea de Apel Alba.