Arad: Restanţe de sute de mii la întreţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Restanţe de sute  de mii la întreţinere
Arad: Restanţe de sute de mii la întreţinere

Lista blocurilor ai căror locatari nu reuşesc să-şi plătească la timp cheltuielile de bloc este din ce în ce mai mare.

Numărul familiilor care ajung restanţiere la chletuilelile lunare este în continuă creştere, la nivelul municipiului Arad. Potrivit statisticilor furnizate de Uniunea Asociaţilor Locative Arad (ULAL), printre blocurile cu cele mai mari restanţe se regăseşte G2, de pe strada Predeal.

Numărul familiilor care nu şi-au plătit la timp cheltuielile este de ordinul zecilor, valoarea restanţelor ajungând chiar şi la 2.600 de lei, de familie.

„De regulă, marea majoritate a restanţierilor provine de la blocurile care nu au administratori atestaţi. Noi am atras atenţia de multe ori că lipsa unui administrator legal, duce la astfel de probleme. Sumele s-au strâns încă din timpul verii, când întreţinerea lunară era destul de mică. Nu ştiu cum se vor descurca de acum înainte, când vor creşte cheltuielile”, a declarat  Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.

Criza se face vinovată

Familiile care au ajuns cap de afiş pe lista restanţierilor la cheltuielile de bloc spun că sunt în aceasă situaţie, din cauza disponibilizărilor de la locul de muncă, atunci când criza şi-a arătat colţii.

„Vă daţi seama că suntem disperaţi. Dacă nu am reuşit să plătesc în lunile când întreţinerea era de ordinul zecilor de lei, nu ştiu cum o să mă descurc de acum înainte. Îmi este greu, pentru că am rămas în şomaj. Soţia abia câştigă 300 de lei pe lună ca şi îngrijitoare şi mai avem şi doi copii de crescut. Suma restantă este de 1.500 de lei”, a declarat Raul Oprea din Arad. Valoarea totală a restanţelor înregistrate în blocul G2 din municipiu depăşeşte 13.000 lei.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite