Analist politic de la granița de vest a țării: „România, tot mai credibilă în fața Occidentului“

0
Publicat:

Istoricul și analistul politic Antoniu Martin, originar din Arad, arată că primele influențe occidentale de factură modernă în spațiul românesc s-au manifestat în epoca iluminismului, în secolul al XVIII-lea.

România înregistrează o creștere tot mai pronunțată a turismului cultural FOTO arhivă Adevărul
România înregistrează o creștere tot mai pronunțată a turismului cultural FOTO arhivă Adevărul

Istoric și analist politic, Antoniu Martin din Arad afirmă că primele influențe occidentale de factură modernă în spațiul românesc s-au manifestat în epoca iluminismului, în secolul al XVIII-lea.

În această perioadă, principii și valori precum cetățenia, rațiunea, spiritul critic, toleranța, multiculturalismul au fost asumate și promovate de elita intelectuală românească.

Secolul următor, XIX, supranumit „cel romantic“, le-a oferit exponenților culturii române care studiau în importante centre europene dezideratul emancipării naționale, pe care aceștia l-au pus în operă, prin implicare politică începând cu anul revoluționar 1848.

În acest context a luat naștere România modernă, stat care și-a creat instituții după model occidental: Constituție, parlament și partide politice. Elita română formată la Paris, Londra, Roma, Viena, Berlin a revenit în țară și a modernizat-o. Perioada interbelică a fost una de dezvoltare economică și culturală fără precedent pentru România, când valorile românești au fost promovate și apreciate la nivel internațional. Deși începutul perioadei comuniste, imediat după al Doilea Război Mondial, a însemnat o ruptură de Occident, în anii 1960-1970 România a reluat legăturile politice, diplomatice, economice și culturale cu lumea occidentală”, spune Antoniu Martin.

Analistul politic mai spune că după căderea comunismului, la începutul anilor 1990, dezideratul românilor de a-și oficializa apartenența la civilizația apuseană s-a materializat în inițierea procesului de aderare la NATO și UE, finalizat în 2004 și respectiv în 2007 cu includerea României în aceste două organizații reprezentative ale lumii occidentale.

„Ca membru în Alianța Nord Atlantică, România reprezintă un factor de stabilitate în regiunea Mării Negre, un veritabil furnizor de securitate în Flancul Estic al NATO. Diplomația activă promovată de România în ultima perioadă se manifestă și în susținerea parcursului european al Republicii Moldova și Ucrainei. Totodată, România face pași importanți în sensul apropierii cetățenilor kosovari de structurile europene, chiar dacă nu recunoaște Kosovo ca stat“, explică istoricul arădean.

A opta ca suprafață 

La nivelul UE, România este a șasea țară ca populație și a opta ca suprafață. Conform Eurostat, în 2022 România s-a clasat pe locul 12 în UE după PIB, în fața multor state din regiunea est-europeană și balcanică.

În ultimii ani, România înregistrează o creștere tot mai pronunțată a turismului cultural, fapt ce contribuie la o mai bună cunoaștere a țării pe plan internațional. De altfel, anul acesta Timișoara, un important oraș din vestul României, împarte statutul de Capitală Europeană a Culturii cu Veszprem (Ungaria) și Elefsina (Grecia). Respectându-și fără echivoc angajamentele asumate în cadrul organizațiilor și alianțelor în care este membru, România reprezintă un partener credibil pentru lumea occidentală”, încheie Antoniu Martin.

Antoniu Martin este istoric și nalist politic din Arad FOTO arhivă personală
Antoniu Martin este istoric și nalist politic din Arad FOTO arhivă personală
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite