Alertă la Arad: zece sirieni, daţi în urmărire după ce au fugit dintr-un centru de carantină
0Zece cetăţeni sirieni aflaţi într-un centru de carantină din judeţul Arad au plecat vineri seară, fără acordul autorităţilor. Sirienii au fost daţi în consemn la frontieră şi sunt căutaţi de poliţişti.
Străinii „ar fi părăsit centrul unde au fost cazaţi printr-un geam lăturalnic şi ar fi intrat pe o proprietate aflată în vecinătatea acestuia, de unde au reuşit să fugă în stradă", a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, citat de Agerpres.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a fost informat de plecarea celor zece persoane, căutările începând imediat. Au fost daţi în consemn atât patrulelor din teren, cât şi la punctele de trecere a frontierei de stat", a precizat Cozma.
Sursa citată a precizat că la centrul de carantină respectiv nu era instituită pază înăsprită, fiind vorba despre o pensiune.
Dacă vor fi prinşi, cei zece sirieni riscă dosar penal pentru combaterea zădărnicirii bolilor. Ei vor relua perioada de 14 zile de izolare, într-un alt centru, pentru care vor trebui să suporte cheltuielile.