Adriana Negru colecţionează şerveţele de masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionată de grafică şi design, tânăra a început să colecţioneze şerveţele din copilărie, iar astăzi se mândreşte cu mii de exemplare, unele vechi de peste 40 de ani.

PROFIL
Născută. 18 octombrie 1982, Ineu
Studii. Master în contabilitate
Familie. Căsătorită, fără copii

Are multe pasiuni însă pe una singură a ales să o valorifice şi să o transmită mai apoi copiilor, mai ales că şi ea a moştenit-o de la bunica şi mama ei: colecţionează şerveţele de masă din cele mai vechi timpuri.
Adriana Negru, contabilă de profesie, a reuşit să se împartă cu succes între lumea grea a cifrelor şi grafică-design. Pasiunea pentru contabilitate a căpătat-o de la mama ei, iar acum încearcă să o urmeze.

Talentată la grafică

Deţine zeci de desene în creion, fiind foarte talentată în acest domeniu. „Desenul mi-a plăcut din copilărie, însă tot de atunci am început să colecţionez şerveţele. Nu cred că în Arad mai există astfel de pasionaţi. Am sute, chiar mii de modele. Niciodată nu le-am numărat, căci nu am avut răbdare”, povesteşte Adriana. Tablourile desenate în creion le păstrează cu drag şi spune că nu s-a gândit la o expoziţie, deşi are foarte multe lucrări desprinse din poveştile diferitelor personaje de desene animate. O mică parte din colecţia de şerveţele a primit-o de la mama şi bunica ei. Mai apoi, Adriana a început singură să-şi procure modele cât mai deosebite de şerveţele.

Model din anul 1969

„Pe oriunde am ajuns am luat câte un şerveţel. Am foarte multe din Spania, Austria, brodate şi de diferite culori. Cel mai vechi şerveţel datează din anul 1969 iar pe el este inscripţionată sigla Cerbului de Aur”, îşi aduce aminte tânăra colecţionară. Când nu este la lucru, Adriana îşi verifică colecţia ca nu cumva ea să se deterioreze. Şerveţele şifonate şi vechi le calcă pentru ca ele să rămână intacte. Nu s-a gândit încă să le vândă, cu toate că în timpul şcolii mai făcea schimb cu colegii de clasă. „Modelele care se repetau le-am dat şi am primit altele în schimb. În prezent am doar unicate. Nu m-am gândit să le vând. Poate în viitor, când îmi voi mări colecţia, o să iau în serios varianta aceasta”, spune Adriana Negru.

Pentru că prietenii apropiaţi ştiu cât de mult adoră Adriana şerveţelele, fiecare îi aduce ori de câte ori are ocazia câte unul. Aşa se face că tânăra are modele din toate colţurile ţării şi străinătate. „Şerveţelele preferate sunt cele de sărbători, viu colorate, în special cele de Crăciun. Toate sunt deosebite în felul lor, mai aes cele vechi, de pe vremea bunicii. Nu am mai găsit aşa modele”, încheie Adriana.

Întrebări şi răspunsuri
Ai renunţat la pasiunea pentru grafică?
Deloc, dacă am timp mai deseneze câte ceva. Îmi place foarte mult, însă lucrul nu-mi permite să mă împart în atât de multe locuri.

Ce ai de gând să faci cu şerveţele colecţionate până acum?
O să îmi fac un album, ca un fel de carte, şi o sa scriu la fiecare dintre ele de unde provin, iar mai apoi o să le dau copiilor mei să ducă tradiţia familiei mai departe.

Ce-i place
Adriana spune că îi place să călătorească, să cunoască cât mai multă lume şi adoră animalele. „Îmi place să ajung în cât mai multe zone pentru a-mi mări colecţia de şerveţele. Îmi place desenul foarte mult, dar şi contabilitatea”, explică Adriana Negru.

Ce nu-i place

Tânăra spune că printre lucrurile care o nemulţumesc se numără făţărnicia şi ipocrizia. „Nu îmi place când cineva mă minte sau încearcă să-şi bată joc de oamenii pe care îi consideră mai slabi decât ei”, încheie colecţionara de şerveţele.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite