Sentimentalul Nicolae Iorga a cucerit-o pe soţia sa Catinca cu 129 de scrisori de dragoste. „Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine“

Cel mai prolific scriitor român, cărturarul Nicolae Iorga, i-a scris Catincăi Bogdan 129 de scrisori pentru a o convinge de iubirea lui. Scriitorul a continuat să-i scrie soţiei cuvinte de dor şi în timpul celor aproape patru decenii de căsnicie.

Istoric, profesor universitar, poet, dramaturg, critic literar, gazetar şi om politic,  Nicolae Iorga a fost unul dintre savanţii de renume mondial ai României. A rămas în istorie drept cel mai prolific scriitor român, fiind  autorul a  peste 1.000 de  volume şi a peste 12.000 de articole. Iorga s-a dovedit la fel de prolific, în scris, şi în privinţa relaţiei sentimentale cu soţia sa, Catinca, cea care i-a rămas alături până la finalul vieţii. Nu mai puţin de 129 de scrisori i-a scris Iorga tinerei Catinca, în încercarea de a o convinge de sincerele lui sentimente. Fără perseversenţa cu care Iorga i-a scris Catincăi în perioada în care o curta asiduu, probabil, relaţia celor doi n-ar fi fost posibilă.

În 1900, Iorga venea dintr-o căsnicie care, deşi nu se încheiase încă oficial, era ca şi terminată din cauza neînţelegerilor dintre cei doi soţi.  Prima căsnicie îl dezamăgise pe Iorga care n-a găsit în soţia sa, Maria, sprijinul de care avea nevoie pentru desăvârşirea sa ca om de cultură. Nici suport moral şi nici iubire nu îi oferise Maria, iar scriitorului mărturisea dezamăgit: „La început dispreţ, neglijenţă, tăcere; fereala cea mai straşnică de a spune un cuvânt mai bun şi mai cald, un cuvânt de iubire... apoi tolerarea unui bărbat care n-are defecte“.

Catinca i-a răspuns cu răceală

Tot ce căuta sentimentalul Iorga la o femeie avea să găsească la tânăra blondă Catinca din Braşov. În vara anului 1900, pe când se afla la Braşov pentru studierea arhivelor, Iorga a locuit în casa prietenului său Ion Bogdan. Îi cunoaşte toată familia şi, se spune că,  la început, s-a ataşat sentimental de Maria, fiica cea mare a familiei Bogdan. S-a îndrăgostit însă, brusc de Ecaterina, mezina familiei. Recent întoarsă de la studii din Budapesta, unde absolvise Institutul Pedagogic Erzsébet, Ecaterina îi atrage atenţia cărturarului nu doar prin frumuseţe, ci mai ales prin erudiţia sa. 

Ecaterina era o femeie cultivată care studiase Literele la Berlin,  vorbea  maghiara şi germană şi părea partenera perfectă pentru viaţa pe care Iorga decisese să o dedice studiului. Se spune că tânăra Catinca n-ar fi împărtăşit aceleaşi sentimente de iubire de la prima întâlnire şi mult timp după începerea corespondenţei i-ar fi răspuns lui Iorga doar cu răceală, fără să îi dea vreo speranţă. Însă Iorga nu a renunţat.

Povestea ar fi putut rămâne un amor trecător de-o vară, dacă Iorga n-ar fi rămas cu gândul la Catinca după ce a părăsit Braşovul şi n-ar fi continuat să scrie zeci de scrisori  în încercarea de găsi un drum către inima tinerei. A părăsit Braşovul şi a plecat să studieze arhivele de la Sibiu. De aici i-a trimis Catincăi zeci de scrisori. La început, în epistole se strecurau aluzii discrete şi timide. Mai apoi, locul acestora a fost luat de rugăminţi fierbinţi şi declaraţii aprinse.

„Orice zi mi se începe prin această spovedanie către tine, prin această rugăciune către iubita mea, care-mi aduce noroc şi mă înseninează”, scria Iorga în primele epistole către Catinca. 

Cărturarul care se pregătea să pună punct oficial primei căsnicii o cere pe Catinca de nevastă prin intermediul epistolelor de amor. „Vom trece poate cândva amândoi pe aici, când sufletele amândurora vor fi senine şi vom fi mulţămiţi, iubindu-ne unul pe altul. Cât aştept să fii nevasta mea şi cât de puţin mă împac la Bucureşti şi aici, cu cei mai mulţi, cari mi se par aşa de meschini, de ordinari, de urâţi în firea lor pe lângă bunul şi frumosul mieu copil de la Braşov, pe lângă... (lasă-mă să zic) pe lângă tine, Catincă", îi scria Catincăi în septembrie 1900. 

„Un fragment frumos de domnişoară blondă“

Scrisorile lui Iorga către Catinca, trimise de la Sibiu, încep să fie mai intime, deşi „domnişoara blondă” rămasă la Braşov nu răspunde pe măsura sentimentelor amorezului de 29 de ani.

„Dragă Catincă,... n-am căpătat încă lămuriri asupra unui punct foarte însemnat: anume dacă eşti tot mică şi n-ai crescut. E foarte interesant să ştiu: dacă ai crescut, e păcat, fiindcă aşa de bine-ţi stătea când erai mică! Dar e şi bine, pentru că atunci, ştii cine-ţi place şi cine nu-ţi place, ceea ce mi-ai spus că nu ştiai, fiindcă erai mică. Dar tot prefer să aflu că nu poţi lega aceste noţiuni: om şi iubire, decât să te văd mare... Deci sunt convins că te voi găsi tot aşa, un fragment frumos de domnişoară blondă. Îmi eşti dragă”, îi mărturiseşte scriitorul în septembrie 1900. 

Dorul pentru cea rămasă la Braşov este laitmotivul epistolelor trimise de scriitor de la Sibiu: „Deci peste două-trei zile, o să ai... neplăcerea de a mă vedea. Eu sunt foarte curios să văd pe cine voi găsi: pe vechea domnişoară Catinca, aceea care râdea aşa de dulce, când îi exprimam ce planuri am faţă de biserica din cetate, ori cealaltă, de la plecare. Dar îmi sunt dragi amândouă: şi cea bună, şi cea rea“, scria Iorga în octombrie 1900 de la Sibiu.

Iorga o ţine la curent pe Catinca cu derularea divorţului de prima soţie „Acest termen e ultimul şi-mi e permis să sper că la 1 nov. voi fi liber. Deci, de la 1, am dreptul să fii altfel cu mine. Aşa-i? Te sărut mult, mult... Să ştii că de la şedinţă încolo sunt logodnicul tău, că ai să-mi zici tu şi ai să mă laşi să te sărut. Aşa-i? Aşa-i? Să răspunzi, micuţo!“.

De la „Dragă Catinca“ la „Dulcele mieu copil blond“

Iorga continuă să îi scrie Catincăi şi după ce pleacă de la Sibiu, la Bucureşti. „Cumintea şi dulcea mea iubită, am primit cartea ta poştală. Vezi, aşa să-mi scrii, copilule rezervat şi sfios. Şi mai puteai să adaugi, la sfârşit, acolo unde ai şters o literă, alte două: «T. I.», adecă «te iubesc» (dar tu se chiamă că nu le scrii). Eram supt impresia unor lucruri urâte, şi rândurile tale m-au înseninat. M-am gândit la ce o să fie la vremea când amândoi, iubindu-ne, vom fi departe de locul unde eu am suferit şi sufăr încă atâta. Ce zici, signorina? Când vom fi noi doi, în bella Italia, şi când voi avea voie să te sărut, să te sărut. Dulcele mieu copil blond!“, scria Iorga în 1900, de la Bucureşti.

Corespondenţă cu final fericit

Cei doi se logdesc pe 22 ianuarie 1901 şi se căsătoresc în februarie 1901, în biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului. Imediat după nuntă, Nicolae şi Catinca pleacă în luna de miere în Italia, la Florenţa, unde îşi petrec majoritatea timpului în biblioteci şi muzee. Catinca se dovedeşte a fi pentru Iorga ceea ce cărturarul anticipase, nu doar un partener pentru suflet, ci şi unul pentru studiu. Soţia îi ţine evidenţa manuscriselor, corespondenţa şi îl ajută la traduceri.  Catinca nu s-a putut adapta la viaţa din Bucureşti. Pentru ea Iorga cumpără o a doua casă la Vălenii de Munte, în ianuarie 1908. Aici  Iorga a înfiinţat tipografia „Neamul Românesc“ şi Catinca a fost cea care s-a ocupat de afacere, în perioadele în care scriitorul studia arhivele de la Bucureşti. 

„Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine“

Şapte copii, trei băieţi şi două fete, i-a dăruit partenera de viaţă lui Iorga. Pe tot parcursul căsniciei, Iorga a continuat să îi scrie Catincăi din pelegrinări. „Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine. Vorbele s-au învechit demult şi nu se mai potrivesc cu un suflet care nu vrea să împrumute de nicăiri ce ar vrea să-ţi spuie. De aş mai avea norocul să te văd, sănătoasă şi - bagă bine de seamă - tânără şi frumoasă, îngrijită de tine, ca suflet şi trup, cum ţi-e datoria faţă de iubitorul tău N. Iorga”, scria cărturarul în septembrie 1917, la 16 ani de la căsătorie.

Şi chiar şi la aproape patru decenii de la căsătorie, cărturarul încă îi mai scria Catincăi cuvinte de dor: „N-am să te pot vedea duminecă. Mă voi mângâia întrucâtva cetindu-te. Scrisorile tale sunt o minune de cuminţenie şi bunătate, într-o formă perfectă. Până la revedere, te sărut cu atâta lung şi greu dor“. (martie 1939)

Viaţa de familie a celor doi nu a fost lipsită de greutăţi. Cel mai tragic moment al căsniciei a fost pierderea celui de-al doilea copil, Adriana, o fetiţă alintată ” Titiţa”. Se spune că micuţa ar fi fost un copil genial în care Iorga vedea o a doua Iulia Hasdeu. Fiica lui Iorga a împărtăşit doar destinul tragic al Iuliei Hasdeu, murind de angină în toamna anului 1912.

„Ia-ţi galoşii ca să nu răceşti“

Când Iorga a fost ridicat de legionari în noiembrie 1940, Catinca a fost cea care l-a văzut ultima dată. „Ia-ţi galoşii ca să nu răceşti“, i-a spus Catinca soţului ei, fără să bănuiască tragedia care avea să cadă peste ei. A doua zi dimineaţa, trupul cărturarului, găurit de gloanţe, a fost găsit pe câmp de nişte ţărani.

Catinca s-a ocupat de de înmormântarea de la cimitirul Bellu. Doar un singur an i-a supravieţuit celui căruia i-a stat alături patru decenii de viaţă. A murit exact la un an de la asasinarea soţului ei, răpusă de dor şi de o boală pe care ani buni i-o ascunsese lui Iorga.