Percheziţii în Teleorman, la braconieri. Vânau căprioare, iepuri şi fazani
0Poliţiştii au efectuat nouă percheziţii domiciliare în Teleorman, la persoane bănuite de braconaj cinegetic. Acţionau în special pe timp de noapte, iar carnea animalelor o vindeau.
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, au efectuat nouă percheziţii domiciliare, în judeţele Teleorman şi Olt, la locuinţele unor persoane bănuite de braconaj cinegetic.
„Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi acţionat în extravilanul localităţilor, preponderent pe timpul nopţii, deplasându-se cu autoturisme de teren. La capturarea vânatului, aceştia ar fi folosit câini, precum şi o lanternă tip proiector, pentru a fixa vânatul”, spun poliţiştii.
De asemenea, anchetatorii au stabilit faptul că vânatul capturat, respectiv căprioare, iepuri, fazani, ar fi fost comercializat cu sume cuprinse între 150 – 400 de lei sau ar fi fost folosit pentru consumul propriu.
„În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 17,5 kilograme de carne de căprioară, 20 de iepuri, 3 fazani, 2 proiectoare, 2 autovehicule de teren, scoabe şi 14 câini din rasa ogar”, mai spun poliţiştii din cadrul IPJ Teleorman.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Femeie dispărută, salvată de pe câmp cu ajutorul camerelor de termoviziune