Noul inspector general adjunct al IŞJ Teleorman este Anca Vasile. Casa Corpului Didactic va fi condusă de Monica Ioana Cristea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman s-a completat astăzi prin numirea unui nou inspector general adjunct. Tot astăzi s-a numit un nou director la Casa Corpului Didactic.Numirile s-au făcut prin ordin al ministrului Educaţiei.

La mai bine de o jumătate de an de când liberalul Emilian Vrăjitoarea a eliberat funcţia de adjunct al IŞJ, i s-a găsit un înlocuitor. Prin ordin al ministrului Educaţiei, Anca Irina Vasile a fost numită astăzi inspector general adjunct al IŞJ Teleorman.  Instalarea a avut loc în prezenţa prefectului de Teleorman, Daniela Carmen Dan , a inspectorului general Valeria Gherghe şi a inspectorilor şcolari din cadrul IŞJ.

Anca Vasile este profesor titular de limba şi literatura română la Şcoala gimnazială ” Ştefan cel Mare” din Alexandria, doctor în filologie. 

În acelaşi cadrul s-a făcut astăzi numirea noului director al Casei Corpului Didactic Teleorman, post rămas vacant după ce fostul director Simona Bălaşa a decis să elibereze funcţia. Noul director al  CCD Teleorman este Monica Ioana Cristea, profesor de la Colegiul Tehnic ” David Praporgescu” Turnu Măgurele.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite