Hoţii din Dâmboviţa şi-au extins „activitatea” şi în Teleorman. Patru bărbaţi au fost prinşi după ce au spart un magazin din Scurtu Mare
0Poliţiştii din Videle şi cei de la Postul din Trivalea Moşteni au oprit pe DJ 504, o maşină înmatriculată în Dâmboviţa pentru un control de rutină.
Numai că la o verificare mai amănunţită efectuată de oamenii legii,
marea le-a fost mirarea acestora când au găsit în autoturism instrumente
folosite de hoţi la spargeri (o foarfecă tip „gură de lup”, două răngi
metalice, trei perechi de mănuşi textile cu degete şi trei cagule).
Apoi, poliţiştii au procedat la controlul corporal al celor patru
pasageri, la care au găsit o sumă de bani şi mai multe pachete de
ţigări. Suspecţii, toţi din comuna Vişina, judeţul Dâmboviţa au fost
conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări. După ce s-au consultat cu
colegii din judeţul învecinat, poliţiştii teleormăneni au aflat că
aceştia mai erau cercetaţi şi în alte dosare de spargeri de locuinţe şi
magazine instrumentate de poliţiştii din Dâmboviţa.
Pe parcursul cercetărilor, în dimineţa zilei următoare, un anunţ avea să
elucideze misterul sumei de bani găsită şi ţigărilor găsite asupra
hoţilor. Patronul unui magazin din Scurtu Mare a reclamat faptul că
localul i-a fost spart şi exact suma respectivă găsită la suspecţi şi
pachetele de ţigări lipseau din butic. Poliţiştii din Videle au stabilit
ulterior că trei dintre hoţi au spart magazinul, iar cel de-al patrulea
a fost şofer. Cei trei hoţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru
furt calificat.























































