FOTO Endurocross la Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul a fost unul în premieră pentru Alexandria
Evenimentul a fost unul în premieră pentru Alexandria

Endurocross, un eveniment fără precedent la Alexandria, a adunat astăzi zeci de alexăndreni în Pădurea Vedea, în zona amenajată special pentru cursa de motociclete.

15 sportivi din toată ţara, amatori şi profesionişti, s-au adunat la evenimentul organizat în premieră la Alexandria, chiar de zilele oraşului. Motocicliştii au oferit un adevărat spectacol pe două roţi, celor adunaţi în zona de concurs.

Cursa a durat o oră, timp în care motocicliştii au făcut mai multe ture în spaţiul din Pădurea Vedea.  Întrecerea nu a fost deloc una uşoară, concurenţii fiind nevoiţi să facă faţă unor reguli de concurs care se aplică, de regulă, curselor de enduro desfăşurate la nivel naţional.

” A fost nevoie sã facem cât mai multe ture timp de o orã şi sã scoatem un timp cât mai bun. Este prima competiţie de acest gen din judeţ, organizatã cu ajutorul primãriei. Proiectul a început cu iniţiativa mea, cu un proiect scris de 60 de pagini”, a spus Dragoş Panagoreţ, iniţiatorul competiţiei.

La finalul cursei au fost premiaţi ocupanţii primelor trei locuri de la fiecare secţiune. Diplomele şi cupele au fost oferite de Primăria Alexandria, organizatoarea evenimentului.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite