E oficial! Bugetul Alexandriei este, din nou, blocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

  După ce o vreme nu s-a mai discutat aproape deloc despre complicaţiile generate de blocajul bugetar asupra Alexandriei, iată că problema revine în prim-planul dezbaterilor publice, după ce instanţa a respins toate ordonanţele preşedinţiale, ducând la o nouă suspendare a actului bugetar.

  Consecinţele nu vor întârzia să apară şi ele nu vor fi foarte uşor de suportat de către populaţia municipiului, care va fi pusă în situaţia de a trata cu ceva mai multă serizitate această nouă suspendare a bugetului. De ieri, municipalitatea nu mai plăteşte ajutoare sociale, de încălzire, de înmormântare şi, în contextul în care iarna se apropie, elevii din şcoli nu vor mai beneficia de confort termic. În acest moment, există două scenarii de deblocare a situaţiei, făcute oficiale de primarul Victor Drăguşin: primul ar fi acela ca Instituţia Prefectului să nu facă recurs la decizia instanţei din cadrul celei de-a treia cauze de fond şi atunci bugetul s-ar debloca automat în 15 zile, fie se obţine un termen mai rapid de judecată, în contextul în care situaţia impune judecarea cu celeritate a cauzei, în lipsa ordonanţei preşedinţiale. Există, din păcate şi o a treia variantă, mult mai sumbră decât cele prezentate mai sus, potrivit căreia termenele îndelungate pe care instanţa obişnuieşte să le dea ar putea determina perpetuarea blocajului bugetar până în luna martie sau aprilie.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite