Descinderi ale mascaţilor în casa unui fost poliţist. Acesta promitea locuri de muncă în MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost ofiţer de poliţie din Teleorman care promitea locuri de muncă în MAI a fost trimis în judecată pentru mită de 7.700 de lei. Acesta îşi făcea victimele să creadă că poate interveni pentru angajare la o unitate MAI din Bucureşti.

Un fost ofiţer de poliţie din judeţul Teleorman a fost luat pe sus de mascaţi fiind acuzat de luare de mită. Lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie  – Biroul Judeţean Anticorupţie Teleorman au fost delegaţi de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman să efectueze acte de cercetare penală într-un dosar înregistrat ca urmare a denunţului unei persoane cu privire la fapte de corupţie.

Persoana respectivă a sesizat faptul că i s-a pretins şi a oferit suma de 2.000 lei inculpatului L.C., care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul unei instituţii M.A.I. şi îi poate angaja fiul într-o funcţie de subofiţer la o unitate din Bucureşti.

În urma activităţilor desfăşurate a reieşit faptul că învinuitul L.C. a pretins şi primit sume de bani, în total 7.700 lei, şi de la alte persoane din judeţul Teleorman, în acelaşi scop.

Pentru instrumentarea şi probarea acestei cauze, ofiţerii BJA Teleorman au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi al Serviciului Tehnic din cadrul DGA.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite