Spitalul din Ocna Mureş poate fi redeschis. Justiţia a anulat hotărârea de concesionare unei firme private

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea spitalului din Ocna Mureş
Clădirea spitalului din Ocna Mureş

Spitalul Orăşenesc din Ocna Mureş va putea fi redeschis după ce Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă în dosarul în care s-a judecat legalitatea unei hotărâri din 2011 a Consiliului local. Magistraţii au respins recursul formulat de firma Hospital Clinic Dr. Filip SRL Bucureşti.

UPDATE: Finalizarea procesului privind legalitatea hotărârii este un prim pas în demersul privind redeschiderea spitalului. Pe rolul Tribunalului Alba se află un alt proces cu aceleaşi părţi implicate prin care firma privată din Bucureşti solicită respectarea contractului încheiat cu Primăria Ocna Mureş, în legătură cu fostul spital. Procesul a fost suspendat până la pronunţarea unei sentinţe definitive în cauza soluţionată luni la Curtea de Apel şi va fi reluat în 19 octombrie 2012.

Hotărârea Consiliului local prin care clădirea spitalului a fost concesionată firmei din Bucureşti a fost contestată în instanţă de Instituţia Prefectului pe motiv de nelegalitate, demers la care a aderat ulterior şi Primăria Ocna Mureş. Justiţia a pronunţat sentinţe favorabile Prefecturii şi Primăriei, atât la Tribunalul Alba cât şi la Curtea de Apel Alba Iulia. Sentinţa definitivă, prin care a fost respins recursul formulat de firma Hospital Clinic Dr. Filip SRL Bucureşti a fost pronunţată luni, 8 octombrie 2012, de Curtea de Apel.

Decizia din justiţie permite Primăriei, Consiliului local, Consiliului Judeţean şi Spitalului Judeţean de Urgenţă să înceapă demersurile pentru reînfiinţarea spitalului sub forma unui centrul multifuncţional.

Viitorul centru multifuncţional de la Ocna Mureş nu va avea personalitate juridică, va funcţiona cu patru specialităţi: interne, pediatrie, ginecologie şi chirurgie şi va fi subordonat Spitalului Judeţean. Pentru ca centrul multifuncţional să devină realitate este nevoie de un ordin emis de Ministerul Sănătăţii. Reprezentanţii ministerului au fost de acord cu redeschiderea unităţii medicale, astfel încât nu vor exista probleme din acest punct de vedere. Marea problem va fi, însă, găsirea unor medici specialişti. Cei care au lucrat în spital până la închiderea unităţii, în 1 aprilie 2011.

„Nu mai este posibil să fie deschis aşa cum a fost. Vrem să înfiinţăm acolo un centru multifuncţional în subordinea Spitalului Judeţean“, a spus Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean.

„Problema va fi la Ocna Mureş să se găsească medicii specialişti, iar primăria va avea o problemă mare în acest sens. Avem personalul de la fostul spital din Ocna Mureş redistribuit la Spitalul Judeţean, care va fi fericit să se întoarcă acasă şi să nu mai facă naveta“, a declarat Nicoleta Coşarcă, managerul Spitalului Judeţean.

La Ocna Mureş funcţionează un centru de permanenţă, unde 16 medici acordă asistenţă medicală de urgenţă pacienţilor. Spitalul era destinat unei populaţii de 30.000 de locuitori din oraş şi din comunele Noşlac, Unirea, Lunca Mureşului, Hopârta, Fărău.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite