Speologi amatori din Polonia, în tabără în Munţii Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Speologi din oraşul Wroclaw, Polonia, au participat în perioada 12 – 17 august la o tabără organizată în Munţii Apuseni, împreună cu Asociaţia Speologică Sfinx Gârda.

„În cadrul acestei tabere colegii speologi din Polonia au vizitat atât peşteri turistice accesibile publicului larg ca Gheţarul Scărişoara, Gheţarul Vârtop şi Cetăţile Ponorului, precum şi peşteri dificile ca Hodobana şi Coiba Mare care necesită echipament speologic specific, şi care au pasaje dificile“, a spus Christian Ciubotărescu, preşedintele Asociaţisi Sfinx.

Accesul în peşterile arii protejate din Parcul Natural Apuseni s-a făcut pe baza autorizaţiei emise de administraţia Parcului şi sub îndrumarea agenţilor de teren, cu prealertarea serviciului public Salvamont Alba.

image

„Colegii speologi au fost impresionaţi în mod plăcut de peşterile vizitate şi doresc ca şi în viitor să revină să viziteze şi alte peşteri din Munţii Apuseni. Colaborarea între Asociaţia Speologica Sfinx Gârda şi Clubul din Wroclaw datează de peste 10 ani, colegi scufundători de la acest club realizând explorarea până la actualul terminus a celei mai adânci peşteri scufundate din România respectiv Izbucul Tăuz care se afla în zonă şi are 87 metri adâncime“, a precizat speologul din Gârda de Sus.

La tabără au participat 15 speologi amatori din Polonia, care au diverse ocupaţii precum arhitecţi, ingineri, geologi şi studenţi la diferite facultăţi din Wroclaw şi doi speologi amatori de la Sfinx Gârda.

image
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite