Şeful Poliţiei Locale Alba Iulia, urmărit penal după ce ar fi condus maşina instuţiei cu alcoolemie de 5,68 g‰

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful Poliţiei Locale conducea maşina de serviciu
Şeful Poliţiei Locale conducea maşina de serviciu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia confirmă, oficial, ancheta deschisă pe numele şefului Poliţiei Locale, Daniel Ilcu, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Potrivit Parchetului, acesta este este urmărit penal după ce ar fi condus maşina instituţiei cu o alcoolemiei de 5,68 g‰.

Şeful Poliţiei Locale Alba Iulia, Daniel Ilcu nu a mai revenit la serviciu din data de 18 decembrie, la o zi după ce a fost găsit aproape inconştient, în maşina instituţiei, pe o stradă din oraş. Acesta a intrat cu maşina într-un şanţ. 

Poliţia a fost anunţată de persoanele care au ajuns primele la faţa locului. Ilcu a fost transportat la spital, unde a intrat în comă alcoolică până a doua zi dimineaţă. Iniţial, procurorii au efectuat cercetări in rem pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, iar, în 4 ianuarie 2021, au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

daniel ilcu politie locala alba

Daniel Ilcu

”Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat bănuiala rezonabilă că, în data de 17.12.2020, în jurul orei 17:00, suspectul I.D.I. a condus un autoturism pe un drum public din mun. Alba Iulia având o alcoolemie de peste 0,80 g‰ alcool pur în sânge. Din buletinele de analiză toxicologică a rezultat că suspectul a avut o alcoolemie de 5,68 g‰ alcool pur în sânge la ora 18:10 şi 5,23 g‰ alcool pur în sânge la ora 19:10, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu precizie a stării de fapt deoarece suspectul nu a fost surprins în flagrant de către organele de poliţie când a condus autoturismul”, a transmis pentru ziarul Unirea Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. 

Daniel Ilcu este şeful Poliţiei Locale Alba Iulia din iunie 2018. Ilcu este pensionar din Poliţie, unde a lucrat la o structura de securitate. ”Precizăm că efectuarea în continuarea a urmăririi penale este o etapă procesuală reglementată în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai transmis Parchetul din Alba Iulia.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Roşia Montană Gold Corporation versus ANAF. Cine a câştigat definitiv procesul pentru TVA de aproape 30 de milioane de lei

 

Ce a păţit un bărbat care a incitat la ură şi agresiuni contra poliţiştilor şi a jurnaliştilor, pe Facebook. „V-aş tăia mâinile şi v-aş scoate ochii”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite