Ritm susţinut pe autostrada de ocolire a Sebeşului. Au demarat lucrările la calea de rulare
0Lucrările la lotul doi al Autostrăzii Orăştie – Sibiu, care cuprinde şi zona de ocolire a oraşului Sebeş, continuă într-un ritm susţinut. Firmele de construcţii au început lucrările la calea de rulare a obiectivului.
Potrivit deputatului Clement Negruţ, muncitorii au început lucrările principale ale autostrăzii, de terasament şi decopertare în adâncime pentru calea de rulare a autostrăzii. Firmele care au câştigat licitaţia pentru construcţia lotului doi al autostrăzii Colidorul IV pe tronsonul Orăştie - Sibiu au început lucrările. Lotul are o lungime de 19 kilometri şi cuprinde şi zona de ocolire a oraşului Sebeş.
„În momentul de faţă lucrările la autostradă continuă cu forajele care se execută în zona podurilor. Dacă acum o lună erau atacate trei din cele cinci poduri de pe acest tronson de autostradă, în momentul de faţă toate cele cinci poduri sunt atacate prin lucrările de foraj, la trei dintre ele lucrările fiind foarte avansate în sensul că au fost turnaţii pilonii de susţinere. La ieşire din Lancrăm se lucrează la turnarea elevaţiei, o componentă de construcţie foarte importantă a podului care va prelua sarcina de pe cele 8 grinzi ale căii de rurale. Lucrările de turnare a elevaţiei vor începe la calea de rulare săptămâna viitoare“, a afirmat parlamentarul.
Lucrările de terasament şi decopertare se derulează între kilometrii 27+500 şi 32, adică de la Lancrăm şi până la ieşirea din Sebeş spre Sibiu. Peste câteva zile se vor demara lucrări similare între kilometrii 36 – 39, Răhău – Cut. „În prezent lucrează 170 de muncitori, iar până la mijlocul lunii aprilie numărul acestora va ajunge la 200. 50 la sută dintre angajaţi sunt localnici. Toate modificările de la proiectul iniţial nu vor afecta termenul de finalizare a lucrării, 17 aprilie 2013“, a precizat deputatul Negruţ.
Lucrările sunt derulate de a Asocierea Straco Grup SRL - Studio Corona SRL Civil Engineering, iar valoarea investiţiei se ridică la 377 milioane lei.