Procesul de corupţie al fostului adjunct de la IPJ Alba amânat până în luna octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul adjunct al IPJ Alba, Constantin Milu Todea, se va prezenta în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie abia în 25 octombrie 2011, pentru când a fost amânat procesul de corupţie în care este inculpat.

Dosarul a avut un prim termen la ICCJ marţi, 28 iunie 2011. Judecătorii au dat un nou termen pentru data de 25 octombrie 2011. Comisarul şef Milu Todea este acuzat de favorizarea infractorului, alături de finul său Dănuţ Pleşa, şi el poliţist. Fostul adjunct al IPJ a fost achitat la Curtea de Apel Alba Iulia, în timp ce Dănuţ Pleşa a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare.

Milu Todea şi Dănuţ Pleşa au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia din 18 iunie 2009, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită.

“La data de 4 decembrie 2008, inculpatul Todea Constantin Milu, după o înţelegere prealabilă cu inculpatul Pleşa Gheorghe Dănuţ şi prin intermediul acestuia, a transmis, cu intenţie directă, date cu caracter secret dintr-un înscris ce avea ca obiect efectuarea unor activităţi investigative-operative într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar care privea activitatea infracţională de corupţie desfăşurată de un angajat din conducerea Registrului Auto Român Alba Iulia (n.r. – Septimiu Buda, condamnat de Tribunalul Alba la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, trafic de influenţă şi şantaj), în scopul de a-l favoriza şi a-l pune pe acesta la adăpost de consecinţele legii penale”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite