Miting, marş de protest şi flashmob la Alba Iulia pentru susţinerea Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii anunţă că vor ieşi din nou în stradă la Alba Iulia
Oamenii anunţă că vor ieşi din nou în stradă la Alba Iulia

Grupul organizat pe reţeaua de socializare “Albaiulia civică rezistă” anunţă noi proteste, duminică seara. Mobilizarea pe Facebook este pentru ora 18.00, în faţa Prefecturii Alba şi, o manifestare mai specială, de la ora 19.30, în Cetate: flashmob pentru susţinerea Justiţiei.

„Se cuvine să rezistam prezentului şi să ne pregătim viitorul”, este parte din discursul Regelui Mihai în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, ce i-a inspirat pe manifestanţi să se pregătească de un nou protest în acest weekend.

“Acest discurs al Majestăţii sale ne face să ne gândim ce vrem pentru viitor. Iar aceste vorbe sunt valabile în aceste zile de răstrişte, când hoţii fac ce vor cu viitorul nostru. Dar noi nu ne dam bătuţi, ci continuăm”, este mesajul transmis pe Facebook.

Iar de la ora 19.30, la Monumentul Eroilor din capătul Bulevardului Transilvaniei, se anunţă flashmob. “Duminică, încercăm şi altceva. Haideţi să ne strângem cu toţii la ora 19.30 la Monumentul Eroilor din capătul Bld. Transilvaniei şi să facem cel mai mare flashmob pentru susţinerea Justiţiei. După ce ne strângem, ne punem benzi negre pe ochi şi vom sta în tăcere timp de 30 de minute. Fără să vedem, fără să putem spune ceva. Neputincioşi. Aşa cum va deveni Justiţia în România

Mesajul va fi paşnic, puternic şi clar: După adoptarea legilor justiţiei, magistraţii din România vor deveni neputincioşi în faţa furtului, abuzului şi violenţei grupurilor infracţionale din România. Şi la fel vom deveni noi toţi. Opriţi modificarea legilor justiţiei!”, se susţine în descrierea evenimentului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite