Femei cu arma în mână prin pădurile Apusenilor. O poveste adevărată de vânătoare
0
Vânătoarea, un sport şi un hobby destinat în special bărbaţilor, devine atractivă şi pentru femei. În judeţul Alba, aproximativ zece reprezentante ale sexului frumos cochetează cu arma de vânătoare şi cu plimbarea prin pădure în orice anotimp. Cele mai multe au preluat „microbul“ fie de la soţii lor, fie se poate vorbi despre o „moştenire“ de familie.
Dintre toate aspirantele la statutul de vânător se detaşează Ana Arieşan din Cîmpeni. În vârstă de 41 de ani, ea lucrează la o firmă în domeniul asigurărilor şi este singura femeie din Alba care practică vânătoarea în adevăratul sens al cuvântului. Are, deja, o vechime de şapte ani în domeniu, interval de timp în care a adunat şi ceva trofee. Ana a moştenit această patimă din moşi-strămoşi. Atât tatăl, cât şi bunicul au fost vânători împătimiţi, astfel că nu întâmplător a dus tradiţia mai departe. Mai mult, şi soţul ei conduce o asociaţie de vânătoare din Munţii Apuseni.
„Bărbaţii au fost şocaţi să mă vadă cu puşca”
„Am luat permisul de vânătoare în urmă cu şapte ani şi tot atunci am ieşit pentru prima dată la o vânătoare adevărată, pe fondul cinegetic de la Vidolm, din Apuseni. A trecut un an până am reuşit să obţin primul meu trofeu, un căprior mascul în 2008. Am avut o autorizaţie individuală de vânătoare pe un fond cinegetic din zona Valea Bistrei, localitate componentă a oraşului Cîmpeni“, spune Ana Arieşan. În şapte ani, ea a adunat şase trofee vânătoreşti: patru de căprior şi două de mistreţ. „Eram prima femeie-vânător din zonă. Îmi amintesc şi acum cât de şocaţi au fost bărbaţii să mă vadă cu puşca în mână. Dar nu am renunţat şi am arătat că o femeie nu este mai prejos decât un bărbat nici la vânătoare. Cu timpul s-au obişnuit cu mine şi am devenit un membru de nădejde al oricărei partide de vânătoare“, a completat Ana Arieşan.
Cele mai mari emoţii care au încercat-o de când s-a molipsit cu această pasiune au fost în momentul botezului vânătoresc. Tradiţia spune că botezul trebuie făcut la primul vânat. În cazul Anei, episodul a avut loc la primul căprior, împuşcat în 2008. „A fost splendid, am avut emoţii maxime, dar totul a trecut cu bine. O experienţă deosebită, pe care n-o s-o uit niciodată“, povesteşte femeia-vânător.
Ana Arieşan se descurcă foarte bine şi când trebuie să prepare vânatul. Pregăteşte meniuri diverse, cum ar fi platou vânătoresc, tocăniţă de mistreţ la ceaun sau medalion de căprior. Sunt preparate pe care mulţi le-au putut degusta la diverse manifestări ale vânătorilor sau la târguri de turism. Femeia participă şi la astfel de evenimente, pentru că vânătoarea este un sport nobil, care poate contribui şi la dezvoltarea turismului. Munţii Apuseni sunt recunoscuţi şi pentru sălbăticia locurilor şi bogăţia faunei, care a devenit magnet pentru vânători din străinătate.
„Un sentiment copleşitor”
„În copilărie nu m-a atras vânătoarea, chiar dacă şi tatăl meu, şi bunicul au fost vânători. Acum, la 41 de ani, îmi retrăiesc tinereţea prin vânătoare. Este un sentiment copleşitor să vezi şi să simţi natura în toată splendoarea şi sălbăticia ei. Vânătoarea este un sport nobil, iar costurile sunt pe măsură. Dar atât timp cât orice lucru pe care îl faci este din pasiune, nimic nu poate fi un obstacol“, crede Ana Arieşan.
Femeia cu experienţă în domeniul vânătorii are, mai nou, o ucenică: Ileana Senia Culda, care locuieşte tot în Cîmpeni. Are 40 de ani şi este economist şi om de afaceri. Noua „vânătoreasă“ a obţinut carnetul în decembrie 2013 şi acum aşteaptă să primească permisul de port-armă. A fost inspirată şi ea de soţ, care de cinci ani cutreieră dealurile şi fondurile de vânătoare. Seniei îi place să se vadă şi cu puşca în mână: „De când sunt, mi-au plăcut armele”. În timpul săptămânii este ocupată cu afacerile, iar în weekend schimbă ţinuta de birou cu costumul de vânător.
„Pentru mine nu este un hobby costisitor. Aştept să primesc permisul de port-armă pentru a intra şi eu în rând cu lumea. Până acum am participat la partide de vânătoare doar ca însoţitor. Prima ieşire a fost în urmă cu patru ani, la o vânătoare de fazani, în judeţul Cluj, într-o zi superbă de iarnă, cu zăpadă de jumătate de metru. A fost o senzaţie de nedescris, multe dintre păsările pe care le-am văzut nici nu ştiam ce sunt: fazani, raţe, potârnichi. La un moment dat a apărut şi un iepure”, îşi aminteşte Senia Culda.
Ce este botezul vânătoresc
Potrivit tradiţiei, de fiecare dată când un novice împuşcă primul exemplar dintr-o specie, în locul unde a cazut prada se va executa Botezul Vânătoresc şi se va face tabloul vânatului, dupa ce în prealabil vânatul dobândit a fost aranjat şi omagiat cum se cuvine. Concret, botezul constă în aşezarea vânătorului peste vânat, în coate şi în genunchi cu arma frântă sau cu închizătorul retras peste vânatul dobândit. Pălăria se aşază peste armă, iar vânătorul cel mai înaintat în vârstă (şeful de grupă sau paznicul de vânătoare) va fi naşul de botez şi îi va aplica vânătorului novice o corecţie ce constă în trei lovituri cu un băţ.
Se încarcă comentariile...
