”Fabrica de Bucurii”, eveniment caritabil al Fundaţiei Comunitare la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă. 20 decembrie, de la ora 18.00 la Alba Mall va avea loc cea de-a VI-a ediţie a evenimentului, „Fabrica de Bucurii”. Până în ziua evenimentului, se pot face donaţii la standul special amenajat în holul central al centrului comercial, jucării în stare bună care vor fi apoi dăruite, de sărbători, unor copii din judeţ cu care soarta a fost mai puţin generoasă.

Peste 1.500 de copii din judeţ au primit de sărbători jucăriile donate în campaniile “Fabrica de Bucurii” realizate în ultimii 5 ani. Ca în fiecare an, cei care doresc să facă o bucurie unor astfel de micuţi sunt rugaţi să trimită pe adresa de e-mail contact@fundatiacomunitaraalba.ro câteva informaţii despre copii, pentru ca jucăriile strânse să ajungă la ei şi să îşi împlinească astfel menirea.

În cadrul “Fabricii de Bucurii” va avea loc tradiţionala licitaţie de jucării, fondurile care vor fi strânse în acest an fiind destinate susţinerii Programului YouthBank, prin care este încurajată iniţiativă civică, responsabilitatea şi asumarea de către tineri a rolului de lideri. În acelaşi timp, prin YouthBank (desemnat cel mai bun program de voluntariat în educaţie din judeţul Alba, atât în anul 2012, cât şi în 2013, în cadrul Galei Voluntarilor), tinerii îşi dezvoltă abilităţi importante pentru viitoarea lor carieră şi dezvoltă comunitatea.

În cei cinci ani de program (2009-2014), Fundatia Comunitara Alba a acordat 47 de granturi tinerilor liceeni, în valoare totală de peste 81.000 lei, iniţiativele în comunitate finanţate având peste 20.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi. “Fabrica de Bucurii” înseamnă şi o sărbătoare pentru cei prezenţi. Vor veni să vă încânte Ionuţ Ionescu şi Şcoala de dans “Life is Dance”, Antinia, cu un recital extraordinar şi Grupul “Skepsis”, care va descreţi frunţile cu momente de umor de calitate.

Programul YouthBank este implementat în Alba de către Fundaţia Comunitară Alba, iar la nivel naţional este coordonat de către Asociaţia pentru Relaţii Comunitare. Activităţile YouthBank România sunt incluse în “YouthBank Academy: Soluţii durabile pentru implicarea tinerilor în viaţa comunităţii” – proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 75.000 de euro. În prezent, programul se derulează în 15 comunităţi: Alba Iulia, Bacău, Baraolt, Bucureşti, Cluj-Napoca, Făgăraş, Iaşi, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Ploieşti, Reghin, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Timişoara, Tîrgu‐Mureş, pe baza unui set comun de principii şi standarde agreate de către partenerii locali şi naţionali ai programului.

Best of Business: Consiliul Judeţean Alba premiază cele mai performante companii

Spitalul din Cîmpeni, între supravieţuire şi faliment. Probleme mari pentru cea mai mare unitate medicală din Apuseni

Eveniment de comemorare la Alba Iulia dedicat Revoluţiei din decembrie 1989

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite