Dotări la o şcoală din Apuseni în 1873: ”computu” în loc de computer şi tablă cu litere mobile în loc de cea electronică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un inventar din 1873 ne permite să aflăm care erau materialele didactice la care aveau acces elevii Şcolii din Vadu Moţilor, din Munţii Apuseni. La loc de cinste erau tabla cu litere mobile şi maşina de socotit cu bile, computu.

Un rol important în emanciparea culturală şi politică a românilor din Transilvania l-a avut „Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), înfiinţată de Andrei Şaguna, la Sibiu, în 15 noiembrie 1861.  „În tot judeţul Alba, «Astra» a avut o activitate deosebită, datorită învăţătorilor şi profesorilor. La rândul ei şcoala a fost permanent sprijinită prin acţiunile sale de către Asociaţie“, susţine profesorul Ilie Furduiu, cel care a realizat  studiul „Şcolile Albei, de ieri şi de azi şi în viitor“.

În calitate de episcop ortodox, Andrei Şaguna a cerut protopopilor să raporteze despre starea învăţământului din Transilvania. Într-un document din 1873, din fondul Protopopiatului ortodox Câmpeni, la care se face referire în studiul citat, apare un inventor al Şcolii din Secătură(Vadu Moţilor),din Munţii Apuseni. Documentul ne ajută să reconstituim interiorul unei săli de clasă de acum 141 de ani. Aşezaţi pe laviţe, şcolarii aveau în faţă, pe lângă tabla neagră, una cu litere mobile, dar şi una de socotit cu bile, computu. Pe pereţi tronau un portret al împăratului roman Traian, 16 tabele pentru istoria naturala şi trei hărţi (a Marelui Principat al Transilvaniei, Ungariei şi ţărilor coroanei şi a Europei). Pe masa dascălului se afla globul pământesc. Şcoala avea şi un steag, dar nu se spune al cărei ţări.La  acea vreme era frecventată de 21 baieţi şi o fată.

Şcolile româneşti : acoperiş din paie, hârtie unsă cu său în loc de sticlă la geam

În „Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800“, Nicolae Albu ne ajută să înţelegem  care era situaţia românilor în acele timpuri. Cum arăta o şcoală românească dintr-un sat sărac ? „Şcoala era făcută din pereţi de nuiele împletite între stâlpi groşi, apoi lipiţi cu pământ. Localurile erau acoperite cu paie ori cu trestie... Prin 1790-1850, ferestrele erau prevăzute în loc de geam de sticlă cu piele de oaie sau hârtie groasă unsă cu său ori unsoare ca să străbată lumina prin ea. Duşumele nici vorbă. Bănci, la fel, şcolarii şedeau pe laviţe obişnuite pe atunci în casele ţărăneşti şi aşezate lângă pereţi şi fixate pe pociumbi bătuţi în pământ. Cu timpul s-au introdus şi nişte mese lungi, pe care îşi puneau copiii cărţile, iar în jurul acestor mese erau laviţele pe care şedeau şcolarii. De rechizite sau alt mobilier şcolar nici pomeneală“.

Organizarea învăţământului pentru românii neuniţi (ortodocşi) era reglementat de un ordin al Guvernul Transilvaniei din 1821. Potrivit documentului, în ipostaza de învăţător îl găsim pe cantorul Bisericii, care trebuia să adune copiii în casa sa.  Plata : câte o ferdelă(n.r. măsură de capacitate pentru cereale, egală cu aproximativ 20 de litri) de grâu de fiecare familie. Lemnele pentru încălzirea şcolii erau asigurate tot de comunitate. Potrivit actului citat, învăţătorii erau scutiţi de serviciul militar, de impozite şi de alte sarcini publice. Părinţii care refuzau să-şi trimită odraslele să înveţe carte erau „pedepsiţi corporal sau cu închisoarea“. Doi ani mai târziu, în 1823, printr-un decret de la Viena se dispunea „să se ridice şcoale elementare în toată Transilvania şi în special pentru românii, pe care îi ştim lipsiţi de şcoli“.

Maghiarizarea învăţământului românesc din Transilvania

Lucrurile s-au schimbat în rău pentru români după 1879, când  Parlamentul maghiar votează o lege şcolară („Legea Trefort") ce prevedea obligativitatea învăţăturii şi predării limbii maghiare în toate şcolile primare din teritoriul aparţinând coroanei Sfântului Ştefan. Cu alte cuvinte viza maghiarizarea forţată a naţiunilor asuprite (n.r.inclusiv cea dinTransilvania). Drept  consecinţă, din 1882 n-au mai fost numiţi învăţători care nu ştiau limba maghiară. În decembrie 1883, Parlamentul maghiar vine cu  o lege şcolară şi mai aspră, care adânceşte maghiarizarea învăţământului secundar românesc din Transilvania şi Banat.

Abia după Unirea Transilvaniei cu România, în 1918, copiii români din Ardeal au scăpat de cele 13 ore de limbă maghiară săptămânale şi de pretenţiile ca,după 4 ani de şcoală,tinerii  să fie în stare să-şi exprime cu grai viu şi în scris cugetele lor în limba maghiară. Ulterior, autorităţile române au trecut la preluarea şcolilor civile şi confesionale ortodoxe şi greco-catolice de la vechea stăpânire ungurească.

De la comput, la computer

Ca element de comparaţie peste veacuri, în şcolile din Munţii Apuseni coexistă computul (maşina de socotit cu bile pentru cei de clasa I) şi computerul la care cei mici au acces încă din grădiniţă. Şi tabla neagră „convieţuieşte“, e drept în puţine cazuri în această zonă, cu cea electronică, interactivă.

În „Şcoala viitorului“ se tinde şi spre cursurile în format electronic, care să înlocuiască manualele . Teancul de cărţi de Limba română, Matematică, Geografie, Istorie, Fizică, Chimie dintr-un ghiozdan ar putea fi suplinit de şase DVD-uri. Deocamdată, doar sună bine, nu fac parte din realitatea şcolii româneşti.(Articol scris de NICU NEAG)

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite