Colecţia "Rahan", cadou pentru copiii din Alba Iulia | adevarul.ro

Colecţia "Rahan", cadou pentru copiii din Alba Iulia

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Gabriel Rustoiu i-a luat în această dimineaţă fiului său primul număr din Colecţia „Rahan“, revistă pe care prin anii ‘80 o răsfoia chiar el. Fiul său va primi primit revista cadou pentru ziua de 1 iunie.

„Mi-a plăcut foarte mult acest gen de revistă, abia aşteptam în copilărie să o răsfoiesc, deşi greu ajungeam la ea“, a afirmat Gabriel Rustoiu. „Este o revistă care îmi trezeşte amintiri. Părinţii mei mi-o procurau cum puteam pe vremea comuniştilor, iar eu abia aşteptam să o am în mână să o pot răsfoi. Seara când ma puneam în pat era plăcerea mea să adorm răsfoind-o“, a povestit Ioana Macarie, 35 ani.

Chioşcurile de ziare au fost luate cu asalt de părinţii care voiau să îşi surprindă copii, încă de la prima oră. „Într-o oră şi jumătate am epuizat stocul de reviste, pentru că mulţi oameni mi-au spus de ieri că vor revista. Este o revistă pe care mulţi o cunosc dinainte de 1989. Unii mi-au spus că o achiziţionează pentru copii alţii pentru că le trezeşte amintiri“, a povestit Sabina Şeulean, vânzătoare la un chioşc de ziare. „Nici ploaia nu i-a împiedicat pe oameni să vină după revistă. A avut trecere şi la tineri dar şi la oameni mai în vârstă. Cei mai mulţi au luat revista pentru copiii sau nepoţii lor. Sunt însă unii dintre clienţi care mi-au povestit că îşi aduc aminte de povestea cu Rahan“, a spus Maria Onişor, vânzătoare la chioşcul din intersecţia cu magazinul Unirea din Alba Iulia.

Revista de benzi desenate va apărea cu ziarul „Adevărul“ în fiecare zi de marţi a săptămânii. Ziarul împreună cu revista vor putea fi achiziţionate la preţul de 7,95 lei.

O dată cu achiziţionarea revistei de astăzi, cumpărătorul va găsi, alături de albumul „Rahan“, în interiorul pungii de plastic, şi un plic tipărit care va conţine instrucţiuni de participare  la un concurs care are ca premiu un safari în Africa.

Top articole

Partenerii noștri