Cifrele proiectului de management integrat al deşeurilor în Alba. Investiţii de 50 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prin proiect se vor construi două staţii de sortare a deşeurilor
Prin proiect se vor construi două staţii de sortare a deşeurilor

Consiliul Judeţean Alba implementează, până în octombrie 2015, proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (POS Mediu). Valoarea totală este de 48.761.526 euro, fără TVA (212.015.115 lei). Cu TVA, suma totală atinge 60 de milioane de euro.

Valoarea eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 43.310.393 euro (188.313.589 lei). Scopul principal al proiectului este realizarea unui sistem integrat de management al deşeurilor şi programul de investiţii pentru judeţul Alba, care să asigure îndeplinirea obligaţiilor legislative.   

Colectarea separată a deşeurilor şi sortarea deşeurilor reciclabile se va face astfel încât să fie atinse ţintele de valorificare/reciclare prevăzute în legislaţie. Printre componentele proiectului se numără: implementarea colectării separate a deşeurilor municipale şi introducerea compostării individuale în mediul rural; construcţia a 2 staţii de transfer la Blaj (15,000 t/an) şi Tărtăria (33,044 t/an); construcţia unei staţii de sortare la Galda de Jos (43,000 t/an); construcţia unei staţii de tratare mecanico - biologică simplă la Galda de Jos (85,566 t/an); construcţia unui nou depozit de deşeuri în Galda de Jos (543,000 m3) – prima celulă;

Şapte depozite urbane, închise şi reabilitate

De asemenea, vor fi închise şi reabilitate şapte depozite urbane de deşeuri neconforme (în Abrud, Cîmpeni, Blaj, Cugir, Aiud, Ocna Mureş şi Alba Iulia). Prin proiect vor fi achiziţionate următoarele echipamente: 4.375 de containere cu capacitatea de 1.100 l pentru colectarea separată a deşeurilor pe cele 2 fracţii, rspectiv 16.133 de unităţi de compostare individuală cu capacitatea de 220 l. Se vor construe două Staţii de transfer a deşeurilor, una la Tartaria (33.000 t/an) care va deservi partea sudică a judeţului şi una la Blaj (15.000 t/an) care va deservi partea estică a judeţului. Staţiile de transfer vor fi cu compactare, asigurând atât transferul fractiei uscate cât şi transferul fractiei umede colectate separat.

De asemenea, va fi construită o staţie de sortare şi o instalaţie de tratare mecano-biologică la Galda de Jos. Staţia de sortare va avea o capacitate de 43.000 tone/an şi va asigura sortarea fracţiei uscate (deşeurilor de hârtie, deşeuri de plastic, deşeuri de metal şi deşeuri de sticlă) colectate separat de pe teritoriul localităţilor care nu sunt deservite de cele 3 staţii de sortare construite prin proiectele Phare CES. Rezidurile de la sortare vor fi transportate la depozitul conform de pe acelaşi amplasament. Tehnologia de sortare va fi manuală, utilizându-se magneţi pentru extragerea deşeurilor feroase. Instalaţia de tratare mecano-biologică va avea o capacitate de 85.566 tone/an şi va asigura tratarea fractiei umede colectată separat în vederea reducerii cantităţii de deşeuri biodegradabile eliminate pe depozitul conform. Deşeurile tratate rezultate vor fi utilizate că material de acoperire, necesar la operarea depozitului de deşeuri de la Galda de Jos. 

Depozitul de la Glda de Jos, cu o durata de viaţă de 21 de ani, va avea 2 celule şi un volum total de 1.926.000 mc. Prima celulă, care va fi construită cu finanţare POS, va avea o durata de viaţă de 5,3 ani şi un volum de 543.000 mc.

Ce s-a realizat până în prezent

Echipa de implementare a proiectului a realizat până în prezent, printre altele, activităţi intense privind lansarea unor proceduri de licitaţie ce stau la baza implementării proiectului. Este vorba, în primul rând, despre contractarea „Asistenţei tehnice pentru sprijin managerial în implementarea proiectului”. Au fost elaborate documentaţiile de atribuire şi au fost lansate în procedura de achiziţie publică contractele: ”Auditul anual al proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”, contract care a şi fost încheiat, respectiv ”Servicii de publicitate şi campanie de informare şi conştientizare pentru proiectul Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Albă”. A doua procedură se află în faza finală de analiză.

De asemenea, a fost elaborată documentaţia de atribuire şi a fost lansată procedura de achiziţie publică pentru contractul „Asistenţă tehnică pentru revizuirea documentaţiilor de atribuire a contractelor din cadrul proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în Judeţul Albă” şi „Asistenţă tehnică oferită de proiectant pe perioada executării lucrărilor de construire a depozitului de deşeuri Galda de Jos”. În plus, au avut loc întâlniri cu reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ pentru a analiză situaţia existenţa în fiecare municipiu, oraş şi comună în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor deşeurilor menajere.

S-a realizat şi analiza proiectelor PHARE implementate în domeniul colectării, transferului şi depozitării deşeurilor menajere în oraşele Abrud, Baia de Arieş, Aiud şi a proiectului realizat cu fonduri de la Ministerul Mediului la Zlatna, precum şi modul cum vor fi integrate acestea în viitorul sistem de management al deşeurilor la nivel judeţean. Nu în ultimul rând, a fost revizuit şi aprobat un nou grafic de implementare, precum şi devizul general al proiectului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite