Centru de vizitare şi informare turistică la Poarta Raiului în Munţii Sebeşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Alba construieşte cu 1,4 milioane lei un centru de vizitare şi informare la Poarta Raiului în Munţii Sebeşului. Instituţia a atribuit în luna martie contractul ”Realizare Centrul de Vizitare de la Poarta Raiului şi a panourilor de informare” câştigătoarei licitaţiei deschise, firma Constructus SRL Petreşti.

Investiţia este de 1.413.276 lei fără TVA din fonduri europene, comparativ cu valoarea estimată a construcţiei la începutul proiectului, de 2.065.763 lei fără TVA. Este vorba despre construcţia unui centru de vizitare în suprafaţă de 350 de metri pătraţi care va respecta arhitectura specifică zonei (prin design dar şi prin materialele folosite: lemn, piatră).

Elementul central al clădirii va fi reprezentat de o sală de expoziţie unde vor fi amplasate 11 diorame. Acestea sunt reprezentări ecologice şi biogeografice care evocă vizual viaţa sălbatică din sit. În mod concret, speciile de plante şi animale sunt montate pe substraturi şi decoruri care mimează mediul lor natural de viaţă, cu contribuţia fundalului şi a elementelor de butaforie. Centrul va mai cuprinde o sală de conferinţe, birouri, un turn cu terasă.

În curtea centrului de vizitare, pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi vor fi realizate şase centre expoziţionale exterioare. Este vorba despre reconstrucţia unor colţuri din natură unde se poate explica vizitatorilor cum s-au format, cum au evoluat şi cum se pot menţine o serie de habitate naturale specifice zonei.

Panourile de informare, în număr de 24, vor fi amplasate în fiecare dintre cele 24 de localităţi care se află pe suprafaţa celor două situri (Brezoi, Câineni Mari, Mălaia, Voineasa, Boiţa, Cisnădie, Cristian, Gura Râului, Jina, Orlat, Poplaca, Răşinari, Râu Sadului, Sadu, Sălişte, Tălmaciu, Tilişca, Cugir, Pianu de Sus, Şugag, Beriu, Orăştioara de Sus, Petrila, Petroşani). De asemenea, în cadrul acestui contract vor mai fi amplasate şi un panou temporar şi o placă permanentă. Viitorii vizitatori se vor putea orienta în situl Frumoasa şi cu ajutorul unei machete tridimensionale care va cuprinde traseele tematice şi alte informaţii relevante.

Termenul de execuţie este de şase luni, astfel că din toamnă turiştii ar putea avea acces la acest centru de informare. Centrul este parte a proiectului mai amplu implementat de Consiliul Judeţean Alba, privind „Managementul integrat al siturilor Frumoasa”, situate în masivele montane Cindrel, Lotru şi Şureanu, pe teritoriul a patru judeţe. Siturile „Frumoasa”, ce adăpostesc habitate de specii rare de animale şi plante, aflate în Munţii Parâng, sunt cercetate, organizate, administrate şi promovate, pentru o perioadă de 10 ani, prin proiectul de management integrat finanţat din fonduri europene şi iniţiat de Consiliul Judeţean Alba. Suprafaţa totală a ariilor vizate de proiect este de 137.115 ha, localizată în raza teritorială a judeţelor: Alba, Hunedoara, Sibiu şi Vâlcea.

Contract de 19 milioane de euro pentru construirea Centrului de management al deşeurilor din Alba

Undă verde pentru lucrările de închidere la şase depozite de deşeuri din Alba: investiţii de aproape 16 milioane de lei

Contracte în valoare de 17 milioane de lei încheiate pentru proiectul de management al deşeurilor în Alba 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite