Ce probleme ar putea avea o maşină în funcţie de culoarea fumului de eşapament. Legătura între nuanţa albastră şi consumul de ulei
0
Culoarea fumului eliminat de o maşină poate arăta existenţa unor probleme. Un specialist în domeniu poate diagnostica eventualele defecţiuni şi în funcţie de modulmcum arată gazul eliminat de sistemul de eşapament.
Apariţia unui fum albicios după pornire, când motorul este rece, nu constituie un semnal de alarmă, deoarece indică prezenţa unor vapori de apă, eliminaţi prin toba de eşapament. După ce motorul s-a încălzit, dacă aprinderea şi carburaţia sunt reglate corect, acesta nu va emite particule vizibile de fum prin eşapament.
Orice culoare a fumului de eşapament la motorul cald trebuie să dea de gândit. Cu unele cunoştinţe tehnice se poate diagnostica starea motorului după culoarea fumului emis.
Fumul negru indică utilizarea unui combustibil cu impurităţi sau un amestec bogat. Primele verificări trebuie realizate la elementul filtrului de aer. Dacă acesta nu este schimbat la timp şi se îmbâcseşte cu praf, poate fi una din cauzele arderii incomplete a unei cantităţi de combustibil care apoi se elimină prin eşapament. La motoarele pe benzină, prezenţa fumului negru la eşapament arată că raportul aer/benzină nu este corect. Dacă se verifică şi bujiile se va constata pe ele un strat de fum negru, deci lipsa de aer este certă.
Remedierea este foarte simplă: se înlocuieşte elementul filtrant din filtrul de aer, se curăţă sau se înlocuiesc bujiile şi, la nevoie, se reglează clapeta de la admisia de aer. De obicei fumul negru dispare după efectuarea primelor remedieri (înlocuirea elementului filtrului de aer şi curăţirea sau înlocuirea bujiilor se poate face chiar de către şofer.
La motoarele diesel, particulele de fum negru provin din deficienţe de alimentare. Ele pot fi întâlnite şi la motoarele moderne cu injecţia motorinei la presiune ridicată. Pompa de injecţie şi injectoarele vor trebui verificate direct pe maşină sau pe bancuri speciale. Un fum negru la eşapament, la pornire, poate fi şi rezultatul nefuncţionării corespunzătoare a bujiei de preîncălzire care va trebui înlocuită.
Fumul albastru indică un consum mare de ulei. Prima verificare, şi cea mai simplă, este a nivelului de ulei din baia motorului, cu ajutorul jojei de ulei. A doua verificare, la motoarele pe benzină, se face verificând bujiile, care pot fi ancrasate cu un strat de ulei ars.
Dacă la verificarea nivelului de ulei cu joja se găseşte un nivel scăzut, aceasta se poate datora segmenţilor uzaţi care nu mai etanşează corespunzător şi uleiul ajunge în camera de ardere. Când consumul de ulei la un parcurs de 1.000 km depăşeşte un litru, motorul prezintă uzură ridicată şi trebuie dus la segmentat sau reparat. În acest caz, folosirea unor aditivi pentru mărirea compresiei, îmbunătăţirea ungerii şi reducerea consumului de ulei prin ardere reprezintă o rezolvare de moment, deoarece înlătură parţial efectul, dar nu şi cauza.
La pornirea şi funcţionarea motorului rece, prezenţa fumului alb nu este alarmantă. Dacă aceasta persistă şi cu motorul cald, atunci ar putea exista ceva probleme. Se verifică prima dată nivelul lichidului de răcire în vasul de expansiune şi aspectul (culoarea sa, care poate deveni maronie sau cărămizie), deoarece, în aceste cazuri, este vorba de deteriorarea calităţii acestuia prin garnitura de chiuloasă care şi-a pierdut etanşeitatea.
Dacă aspectul lichidului de răcire nu s-a schimbat şi cantitatea care lipseşte din vasul de expansiune este mai mică de 0,5 litri, se poate completa cu lichid de răcire de rezervă, cu aceeaşi densitate ca să se asigure deplasarea până la atelierul auto. Dacă aspectul s-a modificat, devenind cărămiziu şi spumant, înseamnă că garnitura de chiuloasă a cedat.
Fumul alb mai poate apărea brusc, pe timpul deplasării, direct de sub capotă. Este un semn că au loc scurgeri de lichid de răcire direct pe motorul încins, datorate neetanşării unei conducte de legătură. O conductă fisurată pe o porţiune mică poate fi remediată pe loc, cu ajutorul unei benzi adezive aplicate şi strânse bine cu un colier peste locul fisurii. Apoi este nevoie de completarea nivelului lichidului de răcire, pentru a se putea ajunge la un atelier de reparaţii şi a executa corect remedierea.