BAC 2014. Peste 2.900 de absolvenţi din Alba încep examenul maturităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.900 de elevi din judeţul Alba s-au înscris pentru examenul de bacalaureat 2014. Aproximativ 2.700 dintre ei sunt aşteptaţi, începând de marţi 10 iunie, să susţină proba de competenţe lingvistice de comunicare orală la limba română, prima verificare pentru cei care au terminat cursurile claselor a XII-a şi a XIII-a anul acesta sau în promoţiile anterioare.

Bacalaureatul 2014 însemană în Alba un total de 2.926 de candidaţi, 446 dintre aceştia fiind tineri care nu au reuşit să promoveze probele anii trecuţi, iar 2.480 care au terminat cursurile în promoţia 2014.  În Alba puteau să participe la examen din promoţia curentă un număr de 3.378 de absolvenţi de cursuri de zi şi seral. Procentul celor care s-au înscris este de 74%.

La Limba şi literatura română vor susţine examen 2.770 de candidaţi, la Matematică 2.105, la Biologie 1.120, la Geografie 930, la Istorie 860, la Informatică 175, în timp ce pentru Chimie s-au înscris 65 de candidaţi, Fizică – 60, Filosofie - 11, Economie - 2. 

Anul trecut au participat la examen 2.832 de elevi din promoţia anului 2013, reprezentând un procent de 75% din numărul total al absolvenţilor (3.776). Chiar dacă din punct de vedere procentual diferenţa celor înscrişi din promoţia curentă este, în 2014, cu doar 1% mai mică decât în 2013, în cifre este de 358 şi se datorează numărului mai mic de elevi absolvenţi în acest an. 

Raportat la anul 2013, luând în considerare atât promoţia curentă cât şi cele anterioare, numărul absolvenţilor înscrişi în 2014 este mai mic cu 483. Scăderea participanţilor, din acest punct de vedere, este de 14% şi se manifestă atât în rândul absolvenţilor din acelaşi an (mai puţini cu 358) cât şi a celor proveniţi din promoţiile anterioare (mai puţini cu 125). 

CALENDAR BACALAUREAT 2014, sesiunea iunie-iulie 2014

10 – 12 iunie  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

1 – 13 iunie  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

16 – 20 iunie  Evaluarea competenţelor digitale – proba D

23 – 27 iunie Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

30 iunie  Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă

1 iulie  Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

2 iulie Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

4 iulie Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

7 iulie Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)

7 iulie Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

8 – 10 iulie  Rezolvarea contestaţiilor

11 iulie Afişarea rezultatelor finale

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2014, pentru cei care nu promovează în vară sau examenele din anii anteriori, începe în 18 august.

Curtea de Apel Bucureşti respinge contestaţiile pentru lotul 2 al autostrăzii Sebeş - Turda. CNADNR trebuie să reevalueze ofertele

Oraşul Cîmpeni în fotografii de epocă. Cum arăta capitala Ţării Moţilor în urmă cu aproape 100 de ani

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite