Aproape 3.000 de persoane, în carantină şi în izolare la domiciliu, în Alba. Amenzile date de poliţie şi jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au dat amenzi în valoare de peste 80.000 de lei
Poliţiştii au dat amenzi în valoare de peste 80.000 de lei

Peste 800 de persoane au ieşit din izolare în judeţul Alba. În 30 martie sunt în izolare la domiciliu 2.074 de oameni.

Potrivit informaţiilor transmise de Instituţia Prefectului, la nivelul judeţului Alba se află 246 persoane în carantină, 40 persoane ieşite din carantină, 2.074 persoane izolate la domiciliu, 832 persoane ieşite din izolare. 

”Poliţiştii din Alba continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgenţă prin verificarea persoanelor şi societăţilor comerciale, fluidizarea traficului rutier şi escortarea autovehiculelor care tranzitează judeţul nostru cu persoane care revin din afara graniţelor ţării”, se susţine în comunicat.

În ultimele 24 de ore, 246 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi 27 poliţişti locali au desfăşurat misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID - 19.

Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare  în cazul a 843 de persoane, iar echipaje mixte formate din poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au intensificat activităţile pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020. Ca urmare a acţiunii au fost aplicate 164 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 80.300 lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţei Militare nr. 3 din 2020.  

Duminică, 29 martie a.c., efectivele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba au aplicat 11 amenzi contravenţionale şi un avertisment în valoare totală de 14.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.3./2020. Jandarmii au fost angrenaţi în misiuni de escortare a convoaielor auto care tranzitează judeţul; asigurarea măsurilor de ordine publică în zona centrelor de carantină şi a regimului  de izolare; verificarea respectării Ordonanţei militare nr. 3/2020.

Citiţi şi:

 

Român stabilit în Tenerife despre un posibil faliment al afacerii: „Cine sunt eu să mă plâng că pierd nişte obiecte când alţii îşi pierd persoanele dragi“

 

Consilier local din Aiud, fostă vedetă naţională, cercetat penal pentru că nu a respectat distanţa de 1 metru la o şedinţă a consiliului local

 

DSP Alba începe testarea pentru COVID-19. Primii vizaţi: personalul medical de la unităţile de primiri urgenţe şi din spitale 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite