Alba: Trei tineri din Săsciori, cercetaţi pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 25 de ani, toţi din Săsciori au intrat în vizorul poliţiei după ce au spart două geamuri ale unei case şi au lovit un autoturism.
Un tânăr de 19 ani a anunţat poliţiştii despre incedentele petrecute. Acesta a devenit ţinta scandalagiilor care se întorceau sâmbătă spre duminică noaptea de la discoteca din comună.
„În jurul orei 4.00, trei persoane, în timp ce se deplasau de la discoteca din localitate spre domiciliu, i-au adresat injurii, după care au aruncat cu pietre spărgând două geamuri ale casei în care locuieşte şi au lovit totodată autoturismul parcat pe trotuar.
Poliţiştii au stabilit că suspecţii se numesc M.I., de 25 ani, F.D., de 24 ani şi B.I., toţi din comuna Săsciori“, se arătă în comunicatul IPJ Alba.
Cei trei tineri sunt cercetaţi pentru aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri tulburarea ordinii publice şi distrugere.






















































