ALBA Sentinţă în dosarul în care patronul Pomponio este acuzat de instigare la şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel a pronunţat marţi sentinţa într-o cauză disjunsă din dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“. Patru inculpaţi, printre şi omul de afaceri Luca Anversa, patronul firmei Pomponio, au recunoscut faptele şi au solicitat judecarea după probele administrate în faza de urmărire penală.

Curtea de Apel a judecat apelul declarat de doi dintre inculpaţi: George Virgil Dura, judecat pentru trafic de minori şi Ioan Răşinariu, acuzat de instigare la şantaj. Situaţia juridică a omului de afaceri Luca Anversa, acuzat de instigare la şantaj, nu a mai fost pusă în discuţie de instanţa Curţii de Apel, în condiţiile în care nici el şi nici procurorii nu au formulat apel la decizia pronunţată de Tribunalul Alba în decembrie 2011. La Tribunal, Luca Anversa a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, iar George Virgil Dura a primit 5 ani în regim de detenţie. Tot 1 an cu suspendare au primit şi Răşinariu şi un al patrulea inculpat, Viorel Gheorghe Toma.

Curtea de Apel a redus, luni, pedeapsa aplicată lui Ioan Răşinariu la 4 luni de închisoare cu suspendarea executării, în timp ce în cazul inculpatului George Virgil Dura a luat act de retragerea apelului. George Virgil Dura recruta minore de la licee din Alba Iulia, pe care le droga şi le obliga să întreţină relaţii sexuale cu prietenii săi. Procurorii au reuşit să probeze patru fapte de trafic de minori în formă continuată. Tânărul mai este condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru tâlhărie.

Sentinţa mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cei patru au recunoscut faptele de care au fost acuzaţi de procurorii DIICOT şi au cerut să fie judecaţi în baza actelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiind astfel de o reducere cu o treime a pedepselor. Potrivit rechizitoriului procurorilor DIICOT, firma Pomponio avea de recuperat de la diverşi clienţi suma de 4,47 milioane de lei. Pentru că nu a reuşit să îi determine pe aceştia să îi plătească banii, Anversa a apelat la serviciile „recuperatorilor“

Luca Anversa a mai fost condamnat la sfârşitul anului 2011, de Curtea de Apel Alba Iulia, la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional nestructurat, în dosarul „Pomponio“. Şi în acest caz italianul a recunoscut faptele. Faptul că cele două dosare s-au judecat concomitent şi că a colaborat cu procurorii recunoscând acuzaţiile i-au permis să scape de pronunţarea unei pedepse cu executare. Sentinţa în cazul italianului Luca Anversa va rămâne, însă, definitivă doar după judecarea recursului, în condiţiile în care una dintre părţi va decide să atace decizia Curţii de Apel.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite