Alba: Plăţi compensatorii de 1 milion de euro pentru muncitorii concediaţi de la Bergenbier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţi ai fabricii Bergenbier din Blaj. Foto: Dorin Ţimonea
Angajaţi ai fabricii Bergenbier din Blaj. Foto: Dorin Ţimonea

176 de muncitori sunt în preaviz şi vor deveni şomeri în noiembrie. Fiecare angajat concediat va primi 17 salarii compensatorii. Sindicatul se implică în căutarea unui investitor.

Angajaţii fabricii de bere Bergenbier SA Blaj nu au scăpat de programul de concediere anunţat de conducerea companiei în urmă cu două luni. Imposibilitatea identificării unui investitor care să preia activitatea în fabrica de la Blaj a determinat disponibilizarea a 176 de angajaţi.

În căutarea unui investitor

Muncitorii au intrat în preaviz în data de 8 octombrie 2010 şi vor deveni oficial şomeri în 9 noiembrie 2010. Muncitorii au avut posibilitatea să aplice pentru unul dintre posturile libere în cadrul fabricii de la Ploieşti, dar nimeni nu a decis să plece să lucreze la o distanţă atât de mare de casă. Oamenii nu vor pleca, însă, cu buzunarele goale în şomaj. Va primi fiecare salarii compensatorii, condiţie prevăzută în contractul colectiv de muncă. Valoarea medie a sumei care va fi încasată de un angajat disponibilizat este de 25.500 de lei.

„Toţi angajaţii sunt în preaviz. Contractul colectiv de muncă prevede plata a 17 salarii compensatorii pentru fiecare muncitor concediat. Salariul mediu în fabrică a fost de aproximativ 1.500 de lei“, a spus ieri Iulian Varga, liderul sindical al angajaţilor din fabrica de bere de la Blaj.

Un calcul simplu arată faptul că societatea Bergenbier SA va plăti muncitorilor concediaţi la Blaj aproximativ 4,48 milioane de lei, adică 1 milion de euro. „Nu ştiu ce se va întâmpla cu fabrica de la Blaj. Eu am cale liberă din partea conducerii companiei pentru a găsi un investitor. Dacă nu vom reuşi acest lucru, atunci, probabil, se va întâmpla ca şi la Baia Mare“, a completat Iulian Varga.

Situaţia de la Baia Mare a fost similară cu cea de la Blaj. Administraţia companiei a decis în 2007 transferul activităţii la Ploieşti şi concedierea a 70 de angajaţi. Ulterior fabrica a fost închisă definitiv.

Investiţii de 10 milioane de euro

La Blaj s-a produs marca de bere Bergenbier, precum şi malţul folosit în fabrica de la Ploieşti. Inaugurată în anul 1994, fabrica de la Blaj era la vremea respectivă cea mai modernă din România. Valoarea totală a producătorului belgian de bere la Blaj s-a cifrat la 10 milioane de euro.

Pe termen mediu şi lung, închiderea fabricii determină pierderi importante pentru bugetul oraşului. „Impactul social negativ se va simiţi în Blaj, atât pentru familiile angajaţilor, cât şi pentru administraţia locală. Din impozitele pe salarii intra anual la bugetul local suma de 200.000 de lei", a spus Raluca Damian, purtătorul de cuvânt al Primăriei Blaj.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite