Alba: Bărbat din Meteş, cercetat pentru înşelăciune
0Un bărbat de 67 de ani din comuna Meteş s-a prezentat ieri la şcoala generală din localitate pentru a cere bani cadrelor didactice. Localnicul a cerut bani sub pretextul că soţia sa şi fiul său sunt grav bolnavi, prezentând o serie de acte în acest sens.
Poliţiştii au stabilit că soţia bărbatului este decedată din anul 2010.
Persoana cu numele despre care a afirmat că aparţine fiului său, nu există, iar actele medicale sunt false.
Bărbatul este cercetat pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă la înşelăciune.