A început sezonul de schi la Şureanu. Cinci pârtii au fost deschise pentru turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zăpadă pe pârtia din masivul Şureanu
Zăpadă pe pârtia din masivul Şureanu

Sezonul de schi în Munţii Sebeşului s-a deschis sâmbătă, 12 decembrie, fiind funcţionale cinci din cele 10 pârtii ale Domeniului Şureanu

Florian-Rareş Tileagă, monitor la şcoala de schi "Paşi Liberi", susţine că ninsorile din ultimele ore au asigurat "un strat nu prea gros, dar suficient" pentru a putea fi bătătorite cinci dintre pârtiile domeniului, astfel încât se va putea schia "cel puţin în condiţii de siguranţă".

"Majoritatea sezoanelor de schi de la Şureanu au început la mijlocul lunii decembrie, iar acest sezon se pare că nu face excepţie. O veste şi mai bună este că va ninge în weekend, urmând apoi ca vremea să se răcească şi, deci, să păstreze omătul în stare bună", spune Florian-Rareş Tileagă.

Acesta a menţionat că zonele de off-piste sunt inaccesibile şi total nerecomandabile, stratul de powder fiind insuficient.

Lungimea totală a pârtiilor de la Şureanu este de 12 kilometri. Domeniul dispune de trei instalaţii de transport pe cablu, din care sunt funcţionale două - telescaunul "Auşel" şi teleschiul "Curmătura".

Drumul forestier lacul Oaşa – Domeniul Schiabil Şureanu (18 km) a fost deszăpezit şi este 100% practicabil, dar sunt necesare lanţurile, cel puţin începând cu Luncile Prigoanei înspre pârtii.

Vă mai recomandăm:

 

Mesajele noului deputat AUR de Alba către politicieni: „Nu am crezut niciodată că atâţia curvălăi stau la coadă. Iar aţi dat o palmă la c...t” VIDEO

 

Pandemia repopulează satele părăsite din Apuseni. Românii lasă oraşele pentru liniştea şi siguranţa muntelui

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite