16 persoane internate în spital după o nuntă la Alba Iulia. Mesajul transmis de administratorul sălii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 30 de persoane au ajuns la spital, iar 16 au fost internate
Peste 30 de persoane au ajuns la spital, iar 16 au fost internate

Un număr de 16 persoane au fost internate la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, după ce s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, cu probleme digestive în urma participării la o nuntă, sâmbătă, la Alba Iulia. Diagnosticul va fi pus de medici după ce se va afla rezultatul analizelor.

Circa 35 de persoane s-au prezentat duminică şi luni la Unitatea de Primiri Urgenţe din Alba Iulia, după o nuntă la una dintre sălile Mercur din Alba Iulia. Dintre aceştia, 16 au fost internaţi, cu simptome de deshidratare. Nuntaşii acuzau stări de rău, vărsături, diaree, toate acestea fiind simptome ale toxiinfecţiei alimentare. Printre aceştia ar fi fost atât mirii şi naşii, cât şi 9 copii.

Diagnosticul celor internaţi nu a fost încă stabilit, urmând să fie pus în urma rezultatului analizelor. Potrivit DSP Alba, luni s-a luat măsura interzicerii desfăşurării oricărei activităţi de alimentaţie publică şi colectivă în sala de evenimente şi a interzis folosirea personalului care a preparat şi servit masa în noaptea de sâmbătă spre duminică.

”DSP Alba a luat măsura interzicerii desfăşurării oricărei activităţi de alimentaţie publică şi colectivă în sala de evenimente şi a interzis folosirea personalului care a preparat şi servit masa în noaptea de sâmbătă spre duminică. Totodată, 16 angajaţi care au preparat şi servit masa au fost convocaţi, marţi, de către inspectorii DSP, la laborator, în vederea recoltării de exudat faringian şi examen de coprocultură. Aceste măsuri au fost dispuse până la finalizarea anchetei şi primirea rezultatelor probelor de laborator recoltate pentru a nu exista alte incidente”, se afirmă într-un comunicat de presă al instituţiei.

Administratorul firmei Mercur SRL, Vasile Macarie, a transmis un mesaj prin care susţine că oferă sprijin necondiţionat pentru persoanele care au avut de suferit:

„Regretăm nespus de mult incidentul produs la nunta organizată în data de 27 mai 2017 în sala restaurantului Mercur Select şi ne cerem scuze public pentru neplăcerile provocate, atât mirilor cât şi invitaţilor lor. Ne oferim sprijinul necondiţionat pentru toate persoanele care au avut de suferit datorită acestui incident şi le dorim însănătoşire grabnică.

Ţinem să precizăm că în cadrul celor peste 10 de ani de activitate în organizarea de evenimente este pentru prima dată când ni se întâmplă acest lucru, şi de aceea dorim să vă informăm că autorităţile abilitate au luat măsuri urgente pentru a se stabili în mod clar cauzele care au generat acest incident cu efecte foarte neplăcute atât pentru societatea noastră dar mai cu seama pentru participanţii la eveniment.

Dorim să vă aducem la cunoştinţă că celelalte Săli de evenimente, Mercur Styl, Mercur Lux, Mercur Magic şi Pavilion Mercur, sunt funcţionale şi autonome privind prepararea şi servirea meniurilor, activitatea acestor restaurante desfăşurându-se normal iar la Restaurantul Mercur Select, unde a avut loc incidentul neplăcut, activitatea a fost întreruptă câteva zile până la primirea analizelor la probele recoltate de către D.S.V. Alba şi DSP Alba , funcţie de care vom lua măsuri urgente şi cu maximă eficienţă pentru reluarea activităţii la acest restaurant în condiţii de maximă siguranţă.

Aşteptăm rezultatul verificărilor autorităţilor şi vom da concursul acestora pentru orice demers necesar stabilirii adevărului. În acest moment nu avem nici un indiciu referitor la cauzele care ar fi putut declanşa acest incident atât de neplăcut şi asigurăm clientii noştrii că vom depune tot efortul pentru a oferi pe mai departe cele mai bune servicii”.

Citiţi şi:

 

Activitatea sălii de nunţi din Alba Iulia unde peste 20 de persoane au acuzat probleme digestive, suspendată de DSP

 

Zeci de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au participat la o nuntă în Alba Iulia

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite