Zimbrul, simbol al Moldovei

De la Mănăstirea Neamţu, drumul coboară încet spre şoseaua mare. La dreapta, se face o mică cotitură, iar la poartă scrie mare că acolo se află rezervaţia de Zimbri de la Vânători

De la Mănăstirea Neamţu, drumul coboară încet spre şoseaua mare. La dreapta, se face o mică cotitură, iar la poartă scrie mare că acolo se află rezervaţia de Zimbri de la Vânători Neamţ. Urcăm puţin panta, ne oprim la poartă, intrăm şi continuăm să urcăm, de data asta pe jos, în căutarea zimbrilor. La stânga noastră, pe lac, oamenii pescuiesc şi se mai adăpostesc de căldură, urcăm în continuare panta şi de unde drumul începe să se niveleze, lângă cuştile cu urşi, lupi şi vulpi, sunt zimbrii păstraţi în carantină, probabil pentru reproducere. Mari, impunători, cu blana de culoare închisă, se uită la mine curioşi şi puţin iritaţi că le-am deranjat siesta. Peste drum de cei din carantină se află un teren mare, de câteva hectare, unde sunt zimbrii aflaţi în libertate. La drum, este amenajat un mic crenel ce poate fi deschis, îl deschidem şi ne uităm curios şi insistent la Gigi, căci aşa am aflat că îl cheamă pe veteranul zimbrăriei. Gigi este un animal superb, în vârstă de circa 30 de ani şi cu o greutate de peste o tonă. Zimbrul se uită la rândul lui la noi, cu ochii mari şi negri şi se ridică ostentativ, pufăind, fie pentru a atrage atenţia asupra sa, fie pentru a ne intimida. Se duce apoi să mănânce, din locul amenajat, unde au venit deja şi femelele, de fapt se duce mai mult să molfăie ceva ca să ne arate că nu prea îi pasă de prezenţa noastră. Se uită la noi cum îl privim şi se întoarce, calm, dă uşor cu copita de pământ şi se întoarce la umbrar, pentru a-şi continua somnul de după-amiză. Gigi este zimbru născut pe pământ românesc, ne explică un turist.