Zi crucială pentru Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase, Gigi Becali, Ioan Becali
Adrian Năstase, Gigi Becali, Ioan Becali

Dosarele „Zambaccian-Adrian Năstase“, „Valiza-Gigi Becali“ şi procesul transferurilor din fotbal au programate azi primele sentinţe, primele două la Înalta Curte, iar ultima la Tribunalul Bucureşti.

Unul dintre cele mai grele dosare de corupţie care au ajuns pe mesele judecătorilor după Revoluţie se află la final. Astăzi, Adrian Năstase, soţia lui şi alţi inculpaţi vor susţine pledoariile finale în Dosarul Zambaccian, în faţa completului de fond de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După aproape doi ani de judecată, atât inculpaţii din dosar, cât şi DNA îşi vor susţine cauza în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După termenul de astăzi, instanţa urmează să pronunţe sentinţa. Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată în 2010 pentru luare de mită şi şantaj.

De asemenea, în acelaşi dosar, procurorii au trimis-o în judecată şi pe soţia acestuia, Daniela Năstase, pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, precum şi pe fostul inspector general de stat de la Inspectoratul de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu, pentru dare de mită şi spălare  debani.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 2002-2004, în calitate de prim-ministru, Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro.

Cazul „Valiza" de la Cluj

Un alt dosar de corupţie important este cel în care Gigi Becali, patronul clubului de fotbal Steaua, este acuzat de dare de mită. Astăzi, tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Becali, dar şi alte nume importante din fotbalul românesc aşteaptă sentinţa judecătorilor.

La ultimul termen, procurorul DNA a cerut o pedeapsă de 4 ani cu executare pentru dare de mită, în timp ce Becali susţine că premierea unor alte echipe nu este corupţie.

Teia Sponte, un apropiat al lui Becali, a fost prins la Cluj cu o valiză în care erau 1,7 milioane de euro, banii fiind destinaţi jucătorilor de la Universitatea Cluj, care trebuiau să îi învingă pe rivalii locali de la CFR, astfel încât Steaua să câştige campionatul. Suma a fost confiscată de procurorii DNA, iar Gigi Becali şi câţiva apropiaţi au fost trimişi în judecată.

Transferuri de fotbalişti dubioase

Tot astăzi, dar la Tribunalul Bucureşti, mai multe persoane influente din fotbalul românesc aşteaptă o primă sentinţă în procesul mai multor transferuri ale unor fotbalişti români în străinătate. Printre cei judecaţi se numără George Copos, Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, Gică Popescu sau Jean Pădureanu.

Procurorii susţin că au descoperit diferenţe mari între sumele de transfer declarate în cazul unor jucători de fotbal şi sumele reale încasate. Dintre cele mai cunoscute transferuri se numără cele ale lui Cosmin Contra, Ionel Ganea, Cosmin Cernat sau Paul Codrea. Conform procurorilor anticorupţie, prejudiciul adus statului este de peste 13 milioane de dolari.

1,7 milioane de euro
au confiscat procurorii în dosarul „Valiza"

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite