Vladimir Putin incearca sa-i linisteasca pe investitorii rusi si straini

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inghetarea actiunilor companiei petroliere Iukos, considerata un pas spre redobandirea unui rol central al statului in economia rusa

Guvernul rus a provocat un adevarat seism in randurile comunitatii financiare interne si internationale anuntand masura fara precedent, ordonata de procuratura, de inghetare a aproape jumatate (44 la suta) din actiunile companiei petroliere Iukos, controlata de magnatul Mihail Hodorkovski, arestat la sfarsitul saptamanii trecute. Vestea a succedat inlocuirii sefului administratiei prezidentiale, Aleksandr Volosin, unul din principalii actori ai jocului politic din Rusia, cu adjunctul acestuia, Dmitri Medvedev, un colaborator apropiat al lui Putin, pe vremea cand actualul presedinte asigura conducerea administrativa a Sankt Petersburgului. Miscarea este perceputa ca fiind cea mai importanta schimbare in cercul restrans al puterii de la Kremlin, de cand Putin a preluat fraiele puterii, cu aproape patru ani in urma, punand in lumina lupta politica surda ce are ca protagonisti, pe de o parte, grupul fostilor membri ai KGB, pe care actualul presedinte i-a adus cu el si care se pronunta pentru redobandirea de catre stat a unui rol central in viata economica, iar pe de alta, grupul reformistilor, favorabili unei economii de piata. Volosin, care fusese numit in perioada cand Eltin era la putere si care a avut o contributie importanta la desemnarea lui Putin ca succesor al acestuia, era socotit ca facand parte din acest din urma grup. Inlocuirea sa, dupa ce isi inaintase demisia in semn de protest fata de arestarea lui Hodorkovski, determina pe multi analisti sa considere ca victoria in lupta pentru putere inclina de partea veteranilor KGB, din care face parte Putin insusi. Exista chiar temeri ale unei posibile renationalizari, in orice caz, a revizuirii actiunilor de privatizare din anii '90, care au dus la imbogatirea unui manunchi de oligarhi (inclusiv Hodorkovski), sub al caror control se afla in prezent cam 60 la suta din economia Rusiei. Un proeminent comentator al vietii economice si politice rusesti, Otto Latsis, opineaza ca inghetarea actiunilor Iukos demonstreaza ca scopul urmarit nu se limiteaza la incercarea de a inchide gura unui eventual adversar politic (Hodorkovski), ci, in primul rand, vizeaza restabilirea controlului statului asupra celei mai importante companii petroliere a tarii. "Ceea ce se urmareste este transformarea Rusiei dintr-o economie de piata intr-o forma de capitalism de stat, cum este cazul in China, unde statul controleaza economia", afirma el. In acelasi sens, purtatorul de cuvant al Iukos, Hugo Erikssen, a tinut sa precizeze ca exponentii aripii dure de la Kremlin "nu cred in comunism, dar s-au format in sistemul comunist. Ei cred in rolul predominant al statului". Asemenea speculatii au provocat o unda de soc pe pietele financiare. Valoarea pe piata a celor 1,2 miliarde de actiuni inghetate a scazut de la 14 miliarde dolari la 12 miliarde (o diminuare cu 16 la suta), in vreme ce indicele bursier a inregistrat un recul de peste 8 la suta. In incercarea de a calma apele si a stopa asemenea tendinte primejdioase, inclusiv posibila fuga masiva a capitalurilor peste hotare, Putin s-a intalnit la Kremlin cu un grup de investitori rusi si straini, asigurandu-i de angajamentul sau neschimbat fata de economia de piata, de transparenta operatiunilor financiare si garantarea investitiilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite